Voleibaliștii de la CSM Suceava nu vor mai disputa meciul restant cu Videoclip Ploiești programat astăzi, ultimul din sezonul regulat al Diviziei A2, deoarece adversarii lor au luat decizia de a se retrage din campionat. Astfel, după Niro București și CSS Steaua București, Videoclip Ploiești ridică la trei numărul echipelor care au declarat forfait de la începutul sezonului. „Am încheiat prima parte a campionatului pe prima poziție, ceea ce ne face să fim optimiști în privința șanselor noastre de promovare în elita voleiului românesc. Pentru noi urmează acum o perioadă de pregătire destul de dificilă, pe care sperăm s-o ducem cu bine la capăt. Am aflat că adversarul nostru din play-off, Dacia Buzău, și-a fortificat lotul în pauza competițională, însă noi vom face tot posibilul să ieșim învingători din această confruntare”, a declarat antrenorul sucevenilor, Victor Pancu.
Duelul dintre CSM Suceava și Dacia Buzău va debuta pe data de 31 martie, urmând să se deruleze după sistemul cel mai bun din trei meciuri. Formația învingătoare se va califica automat pentru turneul de promovare în Divizia A1.
Volei masculin
CSM Suceava rămâne fără adversari în Divizia A2






