Sâmbătă, de la ora 14.00, echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava va reveni în fața propriilor suporteri, la stadionul Unirea, cu un meci împotriva celor de la Rugby Club Bârlad, echipă ce este în cărți pentru semifinale și luptă pentru menținerea în primele patru din Divizia Națională. Deși, inițial, oaspeții au solicitat ca partida să se joace duminică, mai apoi au revenit și au ajuns la o înțelegere cu sucevenii să joace sâmbătă după-amiază, jucătorii RC Bârlad urmând să vină la Suceava în ziua meciului. În meciul tur, bârlădenii s-au impus cu scorul de 38 – 16, după un meci în care sucevenii puteau să intre în avantaj la vestiare. La pauză, gazdele au condus cu 16 – 11. În partea a doua, pregătirea fizică mai slabă, dar și multiplele absențe din lot și-au spus cuvântul în jocul Sucevei.
Unul din jucătorii tineri, care promit, Andrei Custrin, își dorește ca echipa să facă un meci foarte bun și chiar să-l câștige.
„Sâmbătă ne așteaptă un meci destul de greu, unul în care vom încerca să avem o comportare cât mai bună și, de ce nu, să câștigăm. Suntem o echipă tânără, dar încercăm să facem tot ce putem în teren și sper ca dorința noastră de afirmare să compenseze lipsa de experiență”, a explicat Andrei Custrin.
Antrenorul echipei CSM Suceava, Marius Colțuneac, a declarat că știe punctele forte ale bârlădenilor și a lucrat special în această săptămână pentru a le contracara.
„Sper să nu mai facem așa de multe greșeli ca la Petroșani, acolo unde scorul putea fi mult mai strâns. Vom întâlni o echipă foarte bună, ce are în componență jucători de la naționala sub 20 de ani, ce recent s-au întors de la Campionatul European și care joacă de mulți ani împreună, prevenind de la Centrul de Excelență. Pe linia de 3 sferturi stau foarte bine, deoarece au jucători bine legați ce joacă de mult timp împreună și sunt sigur că pe acest compartiment vor juca mai mult. Noi am lucrat special în această săptămână și cred că jucătorii au înțeles unde trebuie să-i închidem”, a explicat Marius Colțuneac.
Și la această partidă, CSM Suceava are mai mulți jucători incerți sau indisponibili din cauza accidentărilor: Andrei Nistor, care este în continuare la recuperare după fractura la mână, și Andrei Portariu, Andrei Manole și Adrian Ispir, ultimii doi ieșind la meciul de la Petroșani din cauza problemelor.
Etapa a 12-a
Tomitanii Constanța – SCM Gloria Buzău
CS Năvodari – Știința Petroșani
CSUAV Arad – RCM Galați
CSM Suceava – RC Bârlad
Clasament
1. SCM Gloria Buzău 11 9 0 2 393 149 9pb 45pct
2. ACS Tomitanii Constanța 10 8 0 2 350 144 8 40
3. CS Năvodari 11 8 0 3 345 198 6 38
4. Rugby Club Bârlad 10 7 1 2 281 226 4 34
5. CS Știința Petroșani 11 6 1 4 245 169 3 29
6. RCM Galați 11 2 0 9 225 283 4 12
7. CSM Bucovina Suceava 11 1 0 10 176 402 4 8
8. CSUAV Arad 11 1 0 10 110 554 2 6