Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Suceava va pleca azi dimineață la Bacău, acolo unde de la orele 12.00 urmează să dispute a treia etapă din Divizia A2, seria est, în compania echipei locale Știința. Dacă în primele două etape au întâlnit două echipe mai modeste și au câștigat fără probleme, la Bacău, elevii antrenorului Victor Pancu vor avea primul meci în care vor fi solicitați la maxim, în fața unei echipe ce se află cam la al același nivel de valoare cu sucevenii. Pentru a pregăti cât mai bine această partidă, echipa CSM-ului a reușit să facă un meci de pregătire pe terenul prim divizionarei VCM LPS Piatra Neamț, partidă în care au urmărit și acomodarea cu o sală mare, așa cum va fi cea de la Bacău. Chiar dacă în această săptămână câțiva dintre jucători au avut probleme medicale, în special infecții la dantură, pentru această deplasare, antrenorul Victor Pancu va avea tot lotul la dispoziție, în încercarea de a continua începutul bun de campionat.
„Pot spune că ne-am pregătit special pentru această partidă și am reușit să facem o acomodare cu o sală mare, acolo unde de obicei jucătorii noștri nu prea sunt în elementul lor în teren. Mergem la Bacău cu gândul de a ne bate și de a face tot ce putem pentru a câștiga, deși misiunea noastră nu va fi una ușoară, adversara noastră fiind cam la același nivel de valoare cu noi. Meciul va fi unul pe muchie de cuțit, iar cine va fi mai concentrat și mai lucid va avea șanse de victorie”, a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Victor Pancu.
În primele două etape, Știința Bacău a bifat o victorie facilă cu 3 – 0 pe terenul celor de la CSȘ 3 Steaua București, dar a cedat în a doua partidă tot în deplasare, la CS Videoclip Ploiești, cu scorul de 1 – 3.