Echipa de volei masculin CSM Suceava a pierdut meciul de campionat susținut în Capitală la sfârșitul săptămânii trecute. Jucătorii pregătiți de Victor Pancu au fost învinși cu scorul de 3-1 (11, -22, 20, 26) de formația Rapid București, într-o partidă contând pentru etapa a V-a a Diviziei A2, Seria Est. „Am făcut un meci modest, presărat cu o sumedenie de erori la serviciu, preluare și pe faza de atac. A contat mult în economia partidei și accidentarea încă din primul set a lui Lucian Huțuleac, unul din oamenii noștri de bază. Am dat semne de revenire în setul al doilea, pe care l-am și câștigat, dar apoi am cedat setul al treilea, pe care l-am condus până spre final. Ultimul set a fost și cel mai disputat, noi am încercat să ne agățăm de fiecare minge, însă am și fost ușor dezavantajați de brigada de arbitri din București”, a declarat antrenorul sucevenilor, Victor Pancu.
Pentru CSM Suceava, în partida cu Rapid București au evoluat următorii jucători: Sasu, Huțuleac, Gontariu, Mihuț, Pietraru, Giurcă, Lupuleasa, Orășanu, Amariei.