Box

CSM Suceava a obținut două medalii la Naționalele de cadeți



Antrenorul Andu Vornicu, încadrat de cei doi medaliați de la Naționalele de cadeți
Antrenorul Andu Vornicu, încadrat de cei doi medaliați de la Naționalele de cadeți

Boxul sucevean a încheiat un an plin de realizări cu două medalii de bronz, cucerite la Campionatul Național de cadeți, găzduit pe parcursul săptămânii trecute de municipiul Craiova. Sportivii de la CSM Suceava care au urcat pe podiumul de premiere la această importantă competiție sunt Alin Iacoban (categoria 62 kilograme) și Laurențiu Valentin Ungureanu (categoria 65 kilograme). „Mă bucur pentru aceste rezultate obținute de doi pugiliști de mare viitor, pe care mă voi baza cu siguranță în anii următori. Pentru Laurențiu această medalie a venit ca o confirmare a valorii sale, el fiind în acest an și finalist al Cupei României. Alin, aflat la primul concurs major din carieră, a izbutit să treacă peste emoțiile inerente, făcându-și intrarea pe ușa din față în boxul românesc. Ambii au practicat un box modern, curat, motiv pentru care am fost felicitat de majoritatea antrenorilor prezenți la Craiova”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a dorit să mulțumească pentru susținere Clubului Sportiv Municipal Suceava, Primăriei Suceava, firmei Security Management și omului de afaceri George Turtureanu.
Campionatul Național de cadeți recent încheiat reprezintă ultima competiție pentru pugiliștii de la CSM Suceava în 2015. „Au fost 11 luni de muncă asiduă, încununată de succes. Sper ca la anul să avem parte de rezultate și mai bune, iar în plan personal, să-mi rezolv problema angajării, pentru că, după cum știți, eu activez de trei ani la club pe bază de voluntariat”, a încheiat Andu Vornicu.



Recomandări