CSM Suceava a obținut 9 medalii la Naționalele de Ergometru

Canotorii de la CSM Suceava s-au remarcat la Naționalele de Ergometru
Canotorii de la CSM Suceava s-au remarcat la Naționalele de Ergometru

Canotorii de la CSM Suceava au avut o comportare excelentă la Campionatul Național de fond la ergometru. Astfel, la nivel de seniori, Bogdan Murariu Casian a reușit să devină campion al României în proba de simplu, categorie ușoară.
În întrecerea juniorilor I s-a remarcat dublul Andrei Ciornei – Cosmin Pleșescu, medaliat cu argint, dar și Sebastian Mocanu, care a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere în proba de simplu.
La juniori II, excelent s-a comportat echipajul de patru alcătuit din Marian Guia, Antonel Avăcăriței, Bogdan Moaleș și Ștefănuță Airinei, care a încheiat concursul cu cel mai bun timp. De asemenea, felicitări merită și dublul format din Denisa Ailincăi și Andreea Todirică, clasat pe poziția a doua.
Grosul medaliilor s-au obținut în competiția juniorilor III, după cum urmează: locul 1 – dublul Sebastian Lupu – Adrian Nazarov; locul 2 – Iulian Iacob, în proba de simplu; locul 3 – dublul Constantin Tricolici – Iustin Iacob și Ioana Onea, în proba de simplu.
„Sportivii noștri au obținut rezultate foarte bune, așa cum ne-au obișnuit, de aceea așteptăm să primim susținere din partea clubului și a autorităților locale. De altfel, anul 2021 a fost unul de referință pentru secția de canotaj a CSM Suceava, care a avut un reprezentant la Jocurile Olimpice de Tokyo și a obținut medalii la campionatele mondiale și europene”, a declarat antrenorul Ioan Despa.

Recomandări

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni

Adolescentele din Fălticeni și Suceava au făcut senzație în întrecerile de seniori de la Campionatul Național de Înot

Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot
Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot