Volei

CSM Suceava a încheiat returul cu o victorie fără probleme pe terenul ultimei clasate

Echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a terminat, sâmbătă, returul seriei de est a Diviziei A2 cu o victorie lejeră pe terenul ultimei clasate, CSM Râmnicu Vâlcea, scor pe seturi 3 – 0. În fața unei echipe ce n-a reușit nici o victorie în acest sezon, echipa pregătită de antrenorul Victor Pancu și-a permis să ruleze tot lotul avut la dispoziție și să folosească jucătorii foarte tineri, o parte din ei fiind încă juniori. Sucevenii au câștigat primul set cu 25 – 14 și au făcut 2 – 0 după 25 – 16 în actul secund. În setul trei, echipa CSM Suceava a a avut câteva momente de relaxare și le-a permis gazdelor să facă 18 puncte, dar au încheiat cu bine un meci în care nu s-a pus problema câștigătoarei.
„Așa cum ne așteptam nu am avut probleme în acest ultim meci din retur. Voleibaliștii noștri și-au făcut datoria și nu au lăsat loc de surprize în fața unui adversar mai slab cotat, experiența veteranilor împletindu-se perfect cu dorința de afirmare a jucătorilor foarte tineri. Am folosit o perioadă destul de mare jucătorii tineri, care au nevoie de meciuri pentru a crește la capitolul experiență și valoare, precum Rață, Butnaru sau Buhu”, a declarat antrenorul echipei sucevene, Victor Pancu.
La finalul acestei săptămâni, voleibaliștii suceveni vor începe a doua fază a campionatului și anume play-off-ul. CSM Suceava a terminat returul pe locul III și va juca în sistem două din trei jocuri cu ocupanta locului VI, CNNT Juniors Craiova, echipă pe care a învins-o în ambele jocuri din sezonul regulat. Pentru a face economie de bani, antrenorul Victor Pancu a ajuns la o înțelegere cu craiovenii și vor juca vineri și sâmbătă două meciuri din această primă fază a play-off-ului. În cazul în care va fi egalitate la meciuri, cele două echipe vor juca o partidă decisivă, pe terenul craiovenilor.

Recomandări

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Administratorul CSM Suceava, Ovidiu Paul Hrițcu, atrage atenția că sportul sucevean traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani