Cu câteva zile înaintea începerii noului sezon în Divizia A2 la volei masculin, echipa de seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a disputat ieri un meci de pregătire la sala Unirea, în compania campioanei Republicii Moldova, Dinamo Chișinău. Primul set al partidei a fost unul echilibrat, dar spre final elevii antrenorului Victor Pancu s-au impus pe fondul unui joc bun, în fața unei echipe ce le-a pus probleme în primul act. La primul și ultimul lor meci de pregătire din pauza competițională, sucevenii au arătat o poftă de joc foarte bună și s-au impus și-n următoarele două seturi. Cele două echipe au jucat și un al patrulea set, câștigat la o diferență de două puncte de oaspeți, în fața unei echipe sucevene în care au evoluat jucătorii cei mai tineri.
„Din păcate, a fost singurul nostru meci de pregătire între sezoane, dar a fost unul foarte util, în care sportivii noștri au arătat o poftă mare de joc, și acest lucru îmi dă speranțe pentru noul sezon. Am folosit majoritatea jucătorilor de bază și au răspuns foarte bine în fața unei echipe ce este campioana Moldovei, Dinamo Chișinău fiind prima echipă de peste Prut după Revoluție care ne vizitează. Pe 17-18 octombrie trebuia să jucăm două meciuri cu echipa din Cernăuți, așa cum am făcut-o în fiecare an, dar din păcate patru din jucătorii lor nu au primit viza”, a declarat antrenorul Victor Pancu. La acest meci cu moldovenii din echipa locală a lipsit motivat Lucian Huțuleac, jucător pe care antrenorul Victor Pancu speră să-l aibă la meciurile din campionat.
Sucevenii încep noul sezon cu o deplasare la Buzău
După o pauză mare între sezoane, voleibaliștii suceveni debutează sâmbătă în campionat, cu un meci în deplasare în compania echipei CSV Dacia Buzău. În acest sezon al seriei est din Divizia A au rămas doar șase echipe, pe lângă Suceava și Buzău evoluând și CSU Știința București, CS Rapid București, Știința Bacău și CSA Steaua București.
„Vom începe acest campionat cu o deplasare dificilă la Buzău, echipă ce s-a întărit în această pauză. Am văzut că sportivii noștri au o poftă mare de joc și de aceea mergem la Buzău să ne jucăm șansa și să câștigăm. Am apucat să facem doar un meci de pregătire, dar sper să creștem de la meci la meci și să facem o figură frumoasă și-n acest campionat”, a explicat antrenorul Victor Pancu.
În această vară, sucevenii au renunțat la serviciile lui Ștefan Ștefură, un jucător experimentat ce a fost exponențial în anii ce a evoluat la Suceava, Cosmin Andone a renunțat la volei, la echipă venind doar Alin Moldovan, jucător ce a terminat junioratul la Bistrița.