Clubul Sportiv Municipal Suceava și-a mai adăugat încă trei medalii în vitrina cu trofee obținute în acest an, după Campionatul Național de Semimaraton, ce a avut loc la Onești. Într-o formulă inedită pentru curse mai lungi de 10 kilometri, echipa feminină de tineret a CSM Suceava a reușit să câștige titlul de campioană națională și asta chiar dacă avea două din trei componente care sunt abia junioare I. Cele trei atlete ale echipei sucevene, Iulia Coșarcă, Ioana Agapi și Alina Claudia Onofrei, antrenate de Silviu Casandra, au avut o evoluție foarte bună la Onești și asta în ciuda faptului că sunt la prima cursă de semimaraton, unde au avut de parcurs 21 de kilometri și nu până în 10 kilometri, așa cum erau obișnuite până acum. Mai mult, Ioana Agapi a reușit prima sa medalie din carieră, cea de argint, după ce a terminat cursa la juniori cu timpul de o oră, 32 de minute și 39 de secunde, în timp ce colega sa Alina Claudia Onofrei a urcat pe același podium de juniori, dar cu medalia de bronz câștigată după o oră, 34 de minute și 25 de secunde. A treia componentă a echipei, Iulia Coșarcă, singura care este la tineret a parcurs cei 21 de kilometri într-o oră, 23 de minute și 9 secunde, ocupând locul patru, la 46 de secunde de bronz.
„Această medalie a fost o surpriză plăcută și pentru noi, în condițiile în care Ioana Agapi a reușit prima medalie din carieră, mai ales că a fost una de argint. Performanța este una și mai mare dacă stăm să ne gândim că cele trei fete nu sunt obișnuite cu distanțe așa mari și s-au pregătit special pentru aceste naționale doar în ultimele două luni și jumătate, cele două junioare transferându-se în această vară la CSM Suceava. Iulia Coșarcă a avut probleme de sănătate și a fost nevoită să facă pauză exact când trebuia să acumuleze mai mult, dar a reușit un timp foarte bun în ciuda acestor necazuri”, a declarat antrenorul Silviu Casandra.
Sucevenii vor o medalie cu echipa masculină de tineret la naționalele de 50 de kilometri marș
CSM Suceava a participat la naționalele de semimaraton și cu o echipă masculină de tineret, cea formată din Ilie Rătundu, Cătălin Șuhani și Florin Mucuță. Cei trei atleți suceveni s-au clasat în final cu echipa pe locul cinci la tineret, dar după părerea antrenorului Silviu Casandra se pare că acesta a fost doar un antrenament pentru Campionatul Național de 50 de kilometri marș, acolo unde antrenorul de la CSM Suceava își dorește o medalie cu această echipă de tineret. În aceeași formulă, atleții suceveni au reușit să câștige aurul la tineret în acest an, la Campionatul Național de 20 de kilometri marș.
Atletism
CSM Suceava a câștigat titlul național feminin de tineret la semimaraton
