Volei masculin

CSM Suceava a câștigat doar unu din cele două meciuri susținute în Capitală

Victor Pancu: „Cu Steaua nu am avut nici o șansă”
Victor Pancu: „Cu Steaua nu am avut nici o șansă”

În condițiile bugetului de austeritate de care dispune, pentru a economisi din banii care se cheltuie în mod obișnuit cu transportul și cu cazarea, gruparea CSM Suceava a găsit înțelegere la Federația Română de Volei pentru a disputa la sfârșitul săptămânii trecute, la București, două meciuri de campionat, unul cu Steaua, contând pentru etapa a IV-a și al doilea din retur, contra celor de la Știința București.
În primul joc, care a avut loc sâmbătă, voleibaliștii pregătiți de Victor Pancu au fost învinși cu scorul de 3-0 de Steaua. Sucevenii au încercat să țină piept adversarilor doar în primul set, pe care l-au cedat la 22, pentru ca apoi să fie depășiți clar, la 15 și la 17.
Voleibaliștii de la CSM s-au revanșat însă a doua zi, în confruntarea cu Știința București, pe care au tranșat-o la fel de clar în favoarea lor, cu 3-0 (20, 14, 21).
„În primul meci n-am avut nici o șansă, întrucât Steaua este o echipă foarte bună, care va domina campionatul. Cu Știința nu a fost atât de ușor pe cât ne așteptam, însă este important că am dat șansa să joace tuturor tinerilor din lot”, a declarat profesorul Victor Pancu.
Formația suceveană a deplasat la București un lot format din următorii jucători: Sasu, Huțuleac, Pietraru, Ștefură, Someșan, Orășanu, Gontariu, Amariei, Tanasă, Marc. În etapa următoare, CSM Suceava va juca sâmbătă, 2 noiembrie, acasă, cu Bravol Brașov.

Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului