Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Virgil Andreieș, a declarat, ieri, după ședința de plen, că, din cauza stării critice din sistemul judiciar, este nevoie de o discuție cu cele trei puteri ale statului, sub medierea șefului statului.
Andreieș a spus că Plenul CSM a analizat, ieri, situația sistemului judiciar, care este într-o stare critică, determinată de mai mulți factori acumulați în timp, și anume finanțarea cronică, volumul mare de activitate și inconsecvența legislativă, dar și „umilirea și terfelirea publică a magistraților, care are loc de cinci ani încoace”.
El a mai spus că revendicările magistraților sunt întemeiate, având ca bază legea și hotărârile judecătorești.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a arătat că aceste hotărâri judecătorești sunt lege și trebuie executate, însă, pe de altă parte, CSM înțelege că este o situație de criză și a reluat invitația la un dialog cu celelalte puteri ale statului, mediat de președintele Traian Băsescu.
De asemenea, Andreieș a făcut un apel către Parlament să rezolve problemele din sistemul judiciar, astfel încât acesta să funcționeze.
El a explicat că CSM rămâne alături de magistrați în rezolvarea problemelor din sistemul judiciar, însă nu poate interveni sub nici o formă asupra suspendării în semn de protest a ședințelor de judecată. Andreieș a afirmat că judecătorii sunt suverani în ședința de judecată.
Întrebat dacă reîntoarcerea sumelor provenite din taxa de timbru la Ministerul Justiției va rezolva o parte din problemele din sistem, Andreieș a spus că această măsură este un semn bun, dar a fost luată prea târziu. El a precizat că problemele din sistemul de justiție nu pot aștepta până la toamnă, când ar urma să fie luate toate procedurile parlamentare în cazul acestei propuneri.
Președintele CSM a apreciat că rezolvarea acestei probleme s-ar putea face printr-o ordonanță a Guvernului.
Predoiu cere renunțarea la întreruperea activității
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a cerut Plenului CSM să adopte o poziție față de cererile magistraților și să solicite renunțarea la întreruperea activității de judecată.
Ministrul Cătălin Predoiu a anunțat, miercuri, că a propus Guvernului, în urmă cu două ședințe, ca sumele prevăzute din taxele de timbru judiciar să intre în bugetul Justiției, Executivul aprobând propunerea în principiu și urmând ca, imediat ce se reia activitatea parlamentară, să fie luate măsuri concrete în acest sens.
Ședințele de judecată au fost suspendate, temporar, în ultimele trei zile, la mai multe instanțe bucureștene și din țară, magistrații fiind nemulțumiți de actul administrativ al Ministerului Justiției de retragere a sporului de 50% de suprasolicitare neuropsihică.
Vicepreședintele UNJR, Dragoș Călin, a anunțat, miercuri, după întâlnirea asociațiilor profesionale ale magistraților și a reprezentanților judecătorilor de la mai multe instanțe, că ședințele de judecată de la toate instanțele din țară vor fi suspendate, începând de ieri, pe durată nedeterminată, acțiunile urmând să aibă loc zilnic, timp de trei ore, cu începere cel mai probabil de la ora 9.00.
La protestele magistraților s-a alăturat și personalul auxiliar din instanțe, care a anunțat că întrerupe activitatea timp de două ore, pe durată nedeterminată.