Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, afirmă că prin Constituția din 1991 durata reținerii a fost prevăzută la 24 de ore, iar legiuitorul trebuie să decidă asupra propunerii de extindere a acesteia, însă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie va constitui un reper important.
La rândul său, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Horațius Dumbravă, susține că în condițiile actuale termenul de 24 de ore – o durată mult prea scurtă – afectează calitatea actului juridic și poate genera greșeli sau, de ce nu, chiar abuzuri, din cauza presiunii create asupra celui care are dosarul în față, el pronunțându-se pentru majorarea la 48 de ore a măsurii preventive. „Atunci când Constituția a fost revizuită în 2003 (…), constituantul s-a pripit prin faptul că a prevăzut reținerea, ca măsură preventivă și pe care o poate lua și procurorul, doar la 24 de ore”, declară Dumbravă.
Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a afirmat recent că este nevoie de o modificare a duratei reținerii la 48 sau 72 de ore (în prezent, aceasta fiind de 24 de ore-n.r.), soluție adoptată și în majoritatea statelor europene și care a fost validată în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.
Procurorul Kovesi susținea că, atunci când investighezi dosare privind zeci de persoane și care au zeci de volume, este nerealist să ceri procurorilor ca, în 24 de ore, să întocmească toate actele procedurale și să audieze toți inculpații.
„Să nu uităm că în același interval avocații trebuie să studieze dosarele pentru a pregăti apărarea, iar instanța trebuie să facă audieri și să se pronunțe înainte de expirarea celor 24 de ore. În acest mod transformăm justiția într-o activitate contra cronometru și creăm riscul unor erori de procedură sau unor vicii de apărare”, sublinia Kovesi.
În legătură cu declarația Codruței Kovesi privind extinderea duratei reținerii, ministrul Justiției, într-un răspuns pentru MEDIAFAX, arată că această măsură preventivă este reglementată în articolul 23 alin. (3) din Constituție și în mod detaliat, în articolul 143 și articolul 144 din Codul de procedură penală.
Durata de 24 de ore a fost stabilită pentru măsura reținerii, la nivel constituțional, încă din 1991, data intrării în vigoare a Constituției. Spre deosebire de reglementările din Codul de procedură penală anterioare anului 2003, prin Legea 281/2003, ca urmare a condamnărilor României la CEDO (de exemplu, hotărârea în cauza Pantea contra României din 3 iunie 2003), dispozițiile privind organul competent a dispune arestarea preventivă, durata acesteia și garanțiile ce însoțesc această măsură au fost modificate, schimbarea fundamentală constând în dispunerea acestei măsuri de către instanță, și nu de către procuror, explică Predoiu.
Anterior revizuirii Constituției în 31 octombrie 2003, judecătorii CEDO au statuat că procurorul român nu este magistratul independent ce poate decide arestarea preventivă, la momentul respectiv anchetatorul putând lua o astfel de măsură pentru trei zile (72 de ore).
Întrebat dacă este necesară prevederea unei norme de procedură penală în Constituție, ministrul Justiției Cătălin Predoiu a invocat articolul 23 din Legea fundamentală prin care se instituie dreptul fundamental la libertate individuală și la siguranță al persoanei.
„Acest drept cunoaște însă o serie de limitări, iar textul constituțional prevede în mod expres cazurile și condițiile în care se pot dispune restrângeri ale dreptului la libertate, în scopul de a elimina orice posibilitate de arbitrariu în dispunerea măsurilor restrictive sau privative de libertate. Ca atare, legiuitorul constituant a prevăzut că percheziția, reținerea și arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege. Textul stabilește atât durata măsurii reținerii, cât și condițiile și durata pentru care se poate dispune arestarea preventivă. Cuprinderea la nivel de lege fundamentală a acestor aspecte este opțiunea legiuitorului constituant”, explică Predoiu.
În ceea ce privește propunerea de extindere a duratei reținerii de la 24 la 48 sau 72 de ore, Cătălin Predoiu declară că aceasta va constitui o chestiune asupra căreia urmează a se pronunța legiuitorul constituant.
„Din punctul de vedere al standardelor europene în materie, criteriul la care ne raportăm este jurisprudența CEDO. Analizând jurisprudența acestei instanțe în diverse cauze, s-a constatat că, pe de o parte, a fost considerată excesivă o durată a reținerii care a depășit 3 zile (de exemplu, 4 zile și 6 ore într-o cauză de terorism – Brogan versus Marea Britanie, 1988), iar pe de altă parte, că este conformă cu standardele convenționale o reținere de până la 3 zile (cauza McKay versus Marea Britanie, 2006) până la aducerea persoanei în fața unei instanțe de judecată)”, spune ministrul Justiției.
Prin hotărârea din 20 iunie 2002, în cauza Filiz și Kalkan versus Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis la fel ca în hotărârea Brogan împotriva Marii Britanii, cu privire la o persoana arestată pentru fapte de terorism, respectiv că o privare de libertate de 4 zile înainte de a fi adusă în fața unui magistrat care să se pronunțe asupra legalității arestării este în contradicție cu obligația impusă prin prevederile articolului 5, paragraful 3 din Convenția Europeană, care impune un control imediat al detenției. Turcia a violat acest drept, în accepțiunea CEDO.
Pe de altă parte, prin hotărârea din 27 iunie 2002 în cauza Eryk Kawka împotriva Poloniei, Curtea a statuat că procurorul nu poate fi considerat magistrat, întrucât acesta nu este independent față de Executiv și față de părți. Concret, arestarea unei persoane dispusă de un procuror, fără ca această măsură să fie verificată imediat de un judecător, contravine articolului 5, paragraful 3, din Convenție (Orice persoană arestată sau deținută trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere).
În opinia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, corelativ cu restrângerile dreptului la libertate individuală, Constituția instituie alături de două principii fundamentale – prezumția de nevinovăție și legalitatea pedepsei – o serie de garanții procesuale în procesul penal, prevăzute expres.
„Garanțiile procesuale ale măsurilor preventive privative de libertate sunt legalitatea, necesitatea și proporționalitatea acestor măsuri – în acest sens Codul de procedură penală prevede expres condițiile, cazurile și organele judiciare care pot dispune măsura reținerii și măsura arestării preventive. De asemenea, printre garanțiile procesuale ale luării măsurii reținerii, se numără și dreptul la examinarea legalității măsurii privative de libertate de către procurorul care supraveghează urmărirea penală, respectiv de către prim-procuror sau procurorul ierarhic superior, potrivit art. 140 din Codul de procedură penală”, spune Predoiu.
Ministrul susține că este convins că dezbaterea publică ce va urma cu certitudine pe marginea acestui subiect va aduce în discuție perspective extrem de diverse din care poate fi analizată o eventuală modificare Constituțională. „În această dezbatere, jurisprudența CEDO în materie va constitui un reper important, după cum am subliniat”, a conchis ministrul Justițiției.
La rândul său, președintele CSM, Horațius Dumbravă, afirmă că de mai mult timp se discută pe marginea acestui subiect, în sensul în care reținerea pe care o poate dispune procurorul este prea scurtă, perioadă în care nu pot fi administrate suficiente probe, mai ales în cauzele în care timpul reprezintă un factor esențial pentru instrumentarea unei anchete – infracțiunile de omor, cele flagrante etc.
„Cred totuși că atunci când Constituția a fost revizuită în 2003, ținând cont totuși de faptul că măsura preventivă a arestului în mod just a fost dată ca atribuție doar în sarcina judecătorului, totuși constituantul s-a pripit prin faptul că a prevăzut reținerea, ca măsură preventivă și pe care o poate lua și procurorul, doar la 24 de ore. Dacă ar fi prevăzut o perioadă de maxim 48 de ore ar fi reprezentant o decizie corectă a constituantului atât din perspectiva garantării unui drept fundamental pentru cel reținut, dar și o perioadă suficientă pentru procuror în care poate aduna probele necesare fie pentru conturarea unei lipse a indiciilor ca învinuitul/inculpatul ar fi săvârșit fapta, fie, dimpotrivă, că el ar fi săvârșit-o”, explică, într-un răspuns pentru MEDIAFAX, președintele CSM.
În opinia șefului CSM, Horațius Dumbravă, sunt suficiente temeiuri, inclusiv în practica Curții Europene a Drepturilor Omului – aceasta conturând perioada similară reținerii la 4 zile, deci mai mult decât 48 de ore – „ca această perioadă de 48 de ore ar fi satisfacut atât rațiunile unei anchete penale de calitate și eficiente (deci, ar fi satisfăcut interesul public), dar și interesul persoanei reținute, prin limitarea perioadei privării de libertate doar la 48 de ore”.
Întrebat dacă era necesar ca o normă de procedură penală să fie prevăzută în Constituție, judecătorul spune că atât durata maximă a reținerii, cât și cea a arestării preventive trebuie să fie înscrise în Legea fundamentală, o asemenea prevedere reprezentând o garanție importantă a principiului libertății persoanei, principiu cu valoare constituțională.
„Nu este o simplă normă de procedură, ci limitarea temporală a reținerii în Constituția României este menită a garanta libertatea persoanei, ca valoare și drept fundamental al omului. Dacă nu ar fi prevăzută această limitare temporală și ea s-ar rezuma doar la o prevedere procedurală, evident ar putea apărea abuzuri, știut fiind că o revizuire a Constituției este mai dificil de realizat și ea presupune și un referendum – deci o voință populară directă – pe când norma procedurală este mai ușor de schimbat/modificat”, susține șeful Consiliului Superior al Magistraturii.
Întrebat dacă este justificată o modificare constituțională, în sensul majorării duratei reținerii, respectiv dacă este oportună, Horațius Dumbravă afirmă: „Este oportună revizuirea Constituției, prin majorarea perioadei reținerii de la 24 la 48 de ore. Termenul de 24 de ore este unul impropriu, creează de fapt dificultăți, atât pentru procuror, cât și pentru judecător, dar chiar și pentru cel reținut. Interesul unei anchete este stabilirea adevărului, administrarea probelor fiind însă îngreunată și afectată de perioada scurtă de timp în care trebuie făcută”.
Magistratul explică, în primul rând, faptul că din perspectiva organului de urmărire penală (procurorul și poliția judiciară), în special în cazul infracțiunilor flagrante și în cauzele complexe, cu un număr mare de infracțiuni și de suspecți, o perioadă de 24 de ore este fizic insuficientă pentru strângerea probelor necesare în vederea formulării propunerii de arestare preventivă, iar psihic creează o presiune deosebită asupra anchetatorului, ceea ce, de cele mai multe ori, poate duce la greșeli de procedură, sancționate ulterior de către judecător.
„În acest termen, de 24 de ore, procurorul trebuie să construiască un dosar care să convingă judecătorul că luarea măsurii preventive a arestului este necesară în cauză. Cele 24 de ore conțin, inevitabil, o noapte, fapt ce scurtează practic – de cele mai multe ori – timpul avut la dispoziție pentru efectuarea tuturor actelor necesare pentru probarea faptei. Dacă pentru unele dosare, administrarea probelor poate fi făcută și înainte de momentul în care se apreciază ca necesară luarea măsurii reținerii, există situații în care ea este aproape concomitentă, situații în care în termen de 24 de ore pornești de la început. Măsura reținerii – ca formă de restrîngere a libertății – este una excepțională, trebuie luată doar în situații în care se impune, în împrejurări în care, dacă nu este luată, societatea, ordinea publică sau siguranța cetățenilor sunt puse în pericol. Sunt fapte grave (omorul, violul) în fața cărora societatea reacționează imediat, pretinzând izolarea și restrângerea libertății celui care le-a comis. Aceste fapte sunt – de regulă – cercetate imediat după comiterea lor. Dacă există o persoană față de care există suspiciunea (întemeiată) că a comis fapta respectivă, e de la sine înțeles că, fiind vorba de o faptă gravă, reținerea se impune. Procurorul are însă foarte puțin timp la dispoziție pentru a efectua ancheta necesară conturării vinovăției. Pentru că, de fapt, 24 de ore nu sunt chiar 24. Procurorul trebuie să prezinte învinuitul înainte de expirarea celor 24 de ore în fața judecătorului. Să presupunem că reținerea a avut loc la ora 22.00. În cursul nopții este foarte dificil să procedezi la audieri, să se efectueze expertize, practic să aministrezi probele necesare. E foarte posibil ca unele persoane (martori) să fie plecate, găsirea lor fiind dificilă într-un interval de timp atât de scurt”, spune Dumbravă.
În opinia judecătorului, o durată de 48 de ore este rezonabilă pentru a crea cadrul procedural adecvat administrării probelor care să fundamenteze fie formularea propunerii de arestare preventivă, fie renunțarea la o asemenea propunere.
Și din perspectiva apărării, care va avea timpul și înlesnirile necesare studierii temeinice a dosarului și pregătirii unei apărări de calitate, ar fi oportună modificarea duratei. În plus, spune Dumbravă, se evită presiunile nejustificate la care sunt supuși inculpații care, în foarte scurt timp, sunt obligați să dea declarații complexe atât în fața procurorului, cât și în fața judecătorului.
Din perspectiva judecătorului, spune Horațius Dumbravă, acesta trebuie să soluționeze propunerea de arestare preventivă anterior expirării duratei reținerii. „Or, pentru a pronunța o soluție, judecătorul trebuie să studieze dosarul, apoi să-l asculte pe învinuit/inculpat, să asculte argumentele acuzării și pe cele ale apărării, să chibzuiască asupra soluției și să o dispună, acdeste acte nu pot fi efectuate într-un interval extrem de scurt din momentul înregistrării dosarului în instanță și până la expirarea reținerii, de cele mai multe ori procurorul prezentând dosarul în ultimele ore ale acestei măsuri, neputând uman să se încadreze în termenul de 10 ore anterior expirării reținerii, de prezentare a propunerii. În plus, o perioadă de 48 de ore poate să ducă la diminuarea sau chiar estomparea practicilor după care propunerile de arestare sunt înfățișate la orele serii și, prin aceasta, se pot evita judecățile de noapte”, arată șeful CSM.
Întrebat dacă majorarea termenului de reținere nu va „restitui” practic instrumentul de putere reclamat înainte de revizuirea Constituției, din 2003, cînd procurorul putea aresta pentru un termen de trei zile, Dumbravă a declarat că societatea a decis ca, în unele situații, unor persoane să li se restrângă dreptul la libertate. „Pentru ca ea să fie în siguranță. Dar și pentru ca să aibă posibilitatea de a stabili adevărul cu privire la unele fapte petrecute în sânul ei. În 24 de ore este dificil să dovedești că o persoană prezintă pericol pentru societate. Dacă măsura este prevăzută de lege, atunci ea trebuie să aibă și eficiență. Altfel, scopul pentru care a fost creată nu mai este atins. În condițiile actuale, termenul de 24 de ore (o durată mult prea scurtă) afectează calitatea actului juridic și poate genera greșeli sau, de ce nu, chiar abuzuri, datorită presiunii create asupra celui care are dosarul în față”, a spus Horațius Dumbravă.
Din această perspectivă, arată magistratul, reținerea nu poate fi privită ca un instrument de putere, ci ca o măsură procesuală, cu condiții și o procedură stricte, menită să ducă la buna desfășurare a procedurilor penale, deziderat care nu se poate realiza în pripă, ci solicită timp și chibzuință.
„Judecătorul, învestit cu o propunere de arestare preventivă, este suveran să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile să dispună această măsură extremă pentru libertatea persoanei. Formularea unei astfel de propuneri nu echivalează sub nicio formă cu luarea ei și, atât judecătorul, cât și procurorul sunt responsabili de rolul diferit pe care fiecare il joacă într-o societate democratică pe durata procesului penal”, mai spune Dumbravă.
Despre eventuala lezare a dreptului la libertate prevăzut de Convenția Europeană, prin faptul că inculpatul nu va fi dus imediat în fața unui judecător pentru un control al detenției, șeful CSM arată că, în primul rând, CEDO nu exclude luarea măsurii arestării preventive de către procuror sau de către poliția judiciară, cu condiția ca cel arestat să fie prezentat de îndată în fața unui magistrat însărcinat cu puteri judiciare, care, în sistemul nostru de drept este numai judecătorul. „De îndată” înseamnă într-un termen scurt, iar un interval de patru zile a fost considerat de către judecătorii de la Strasbourg că satisface exigențele impuse de articolul 5, paragraful 3, din Convenția Europeană, a conchis Dumbravă.
Lucia Efrim
