Consiluiul Superior al Magistraturii consideră cu interceptarea convorbilor dintre Omar Hayssam și procurorul Ciprian Nastasiu, dispuse de instanță la solicitarea anchetatorului, nu contravine procedurii penale și nici nu se impune declanșarea unei acțiuni disciplinare în cazul magistratului.
„Inițiativa procurorului Ciprian Nastasiu de a i se intercepta convorbirile telefonice cu inculpatul Omar Hayssam, după autorizarea în condițiile legii, a răspuns necesității conducerii diligente și riguroase a procedurilor penale pe parcursul umăririi penale, în scopul declarat al completării unor probatorii vagi ori speculative și nu contravine normelor procedurale general acceptate de jurisprudență ori celor vizând răspunderea disciplinară a procurorului”, se arată într-un comunicat, remis vineri agenției MEDIAFAX, de către Biroul de presă al CSM.
Mai multe convorbiri telefonice dintre procurorul de caz Ciprian Nastasiu și sirianul Omar Hayssam, înregistrate autorizat de Serviciul Român de Informații, au fost declasificate și folosite în procesul armatorului Mustafa Tartoussi, cel care l-ar fi ajutat pe sirian să părăsească România la bordul navei sale, caz judecat de Curtea de Apel București. Înterceptările au fost realizate în perioada 14 august -18 septembrie 2006.
Convorbirile sunt redate în 26 de note de transcriere, cu un număr de 101 pagini, interceptările fiind autorizate de către președintele Curții de Apel București din acea perioadă. În notele aflate la dosar, procurorul Nastasiu are apelativul „Nic”, așa cum prefera să i se adreseze Omar Hayssam. În paragrafe din convorbiri în care subiectul principal este fuga lui Hayssam din România, sirianul este notat cu „H”, iar procurorul Ciprian Nastasiu este „Nic”, potrivit notelor din dosar.