După prima victorie din acest sezon, obținută în etapa trecută cu Știința Petroșani, rugbyștii suceveni au plecat în deplasarea de la Bârlad cu gânduri mari, de a obține cel puțin patru puncte în confruntarea cu echipa locală, în cea de-a treia etapă a turneului play-out din Divizia Națională. Din păcate, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Bârlad, gazdele câștigând partida cu scorul de 39 – 13, după ce la pauză aveau 15 – 6. CSM Bucovina Suceava a făcut deplasarea cu același lot cu care a învins Petroșaniul, din echipă lipsind doar Bursuc, și a început foarte bine această partidă, deschizând scorul cu un drop-gol reușit de Tiberiu Conache, moment urmat de alte câteva șanse de a marca, dar neconcretizate. Din păcate, jucătorul sucevean s-a accidentat în partea a doua a primei reprize și a fost nevoit să părăsească terenul, el fiind urmat de alți trei jucători, Opariuc, Oprea și Buzatu, și astfel jocul elevilor lui Constantin Vlad nu a mai avut constanța din debutul meciului.
Pe finalul reprizei, bârlădenii s-au instalat la conducerea jocului și au intrat la pauză cu un avantaj de nouă puncte, scor 15 – 6. Deși avea o grămadă mai masivă, Suceava a pierdut multe mingi pe pachetul de înaintare, dar și în margini, gazdele dominând jocul mai ales pe final, când au făcut un galop de sănătate și au dovedit că sunt mult mai bine pregătiți din punct de vedere fizic. În final, Bârladul a reușit să se impună cu scorul de 39 – 13, luând astfel și punctul bonus ofensiv, punctele sucevenilor fiind reușite de Tiberiu Conache, un drop-gol și o lovitură de pedeapsă, Nichiforiuc, un eseu, și Flutur, o transformare.
„Din păcate una ne-am propus și alta am reușit la Bârlad. Am început foarte bine acest meci și am avut multe ocazii de a înscrie, dar accidentările a patru jucători ne-a dat peste cap întreg meciul. Mă așteptam mai mult de la înaintarea noastră, mult mai masivă decât cea a adversarilor, dar am pierdut multe baloane, mai ales în margine. Am avut și câțiva debutanți în echipă, iar Bârladul s-a arătat o echipă mult mai bine pregătită fizic, mai ales în repriza a doua, când la noi s-a văzut lipsa pregătirii”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Înaintea startului partidei de la Bârlad, echipele și spectatorii au ținut un moment de reculegere atât în memoria fostului jucător și antrenor sucevean Mihai „Bebe” Zamfir, dar și pentru un fost jucător local, ambii trecuți de curând în neființă. În celelalte două partide din play-out, CSM București a câștigat la Cluj cu 24 – 17, iar Știința Petroșani a câștigat greu pe teren propriu în compania Politehnicii Iași, scor 11 – 8.
În următoarea etapă, CSM Bucovina va evolua din nou în fața propriilor spectatori în compania celor de la Poli Iași.
Clasament turneu play-out
1. CS CSM București 13 8 0 5 363-286 5pbonus 37p
2. CS Poli Agro Iași 13 5 0 8 175-380 3pb 23p
3. CS Stiinta Petroșani 13 4 0 9 176-419 1pb 17p
4. CS “U” Cluj Napoca 13 3 0 10 219-438 4pb 16p
5. RC Bârlad 13 3 0 10 204-500 3pb 15p
6. CSM Bucovina Suceava 13 1 0 12 153-667 1pb 5p