Rugby

CSM Bucovina Suceava, la prima victorie din acest sezon

Sucevenii au câștigat primul meci din campionat, după un meci disputat în condiții meteororlogice foarte grele

După o perioadă destul de lungă de secetă, rugbyștii suceveni au reușit sâmbătă să simtă din nou gustul victoriei, în urma succesului de pe teren propriu cu Știința Petroșani, scor 12 – 7.
Pe o vreme total neprielnică rugbyului, cu o ploaie torențială, accentuată de un vânt foarte puternic, condiții în care era foarte greu să ai un control asupra balonului, partida a început într-o notă de echilibru, în care oaspeții au avut șansa de a deschide scorul, dar au ratat o lovitură de pedeapsă de la 22 de metri.
La mijlocul primei reprize, elevii antrenorului Constantin Vlad au profitat de o bâlbâială a adversarilor, iar Flutur a deschis scorul cu un eseu marcat după un balon de urmărire șutat spre terenul de țintă advers pe care l-a recuperat mai apoi și a fentat ultimul apărător ce i-a ieșit în cale, scor 5 – 0, după o transformare nereușită.
Acesta a fost și scorul primei reprize a unui meci în care încă din debut, spectatorii prezenți la stadionul Unirea s-au adăpostit pe unde au putut din calea ploii și a vântului foarte puternic. După părerea antrenorului Constantin Vlad, momentul cheie al meciului s-a petrecut în minutul 65, atunci când elevii săi au rezistat foarte bine la cele zece tentative ale oaspeților de penetrare a apărării sucevene, chiar în apropierea terenului de țintă.
Cu forțe proaspete, după mai multe schimbări, mai ales în grămadă, CSM Bucovina a reușit să-și mărească avantajul în ultimele minute ale partidei, cu un eseu al lui Ștefăniță Rusu, după un mol organizat în apropierea terenului de țintă advers. Flutur a reușit transformarea și scorul a devenit 12 – 0, dar nu acesta a fost rezultatul final, deoarece oaspeții au profitat în următoarea fază de o greșeală a apărătorilor suceveni și a marcat un eseu pe care l-au și transformat, scor final 12 – 7.
„Mă bucur foarte mult că am reușit o victorie, prima din acest sezon, succes foarte important pentru moralul jucătorilor noștri, ce ne dă o rază de speranță în continuare. Am întâlnit o echipă cu jucători mai consacrați, dar care a greșit mai mult decât noi, în condițiile unui teren greu, în care ploaia și vântul ne-au dat bătăi de cap ambelor formații. Deși am fost dominați în margini, apărarea a funcționat foarte bine și am recuperat multe baloane pe greșelile adversarilor în controlul balonului”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Acesta a mai adăugat că, încet, încet, echipa își va reveni, dar trebuie răbdare și timp pentru ajunge la o nouă formulă competitivă, în care jucătorii foarte tineri veniți să capete experiență alături de cei consacrați, care au mai rămas după plecările masive din ultimul an.
CSM Bucovina Suceava a început partida cu Știința Petroșani în formula Palamariu, Albu, Zup, Constantineanu, Pentiuc, Constantin Scolobiuc, Buzatu, Nichiforiuc, Bursuc, Flutur, Iacobuță, Oprea, Codreanu, Ștefancu și Nastiuc, pe parcursul meciului intrând în teren și Bujoreanu, Coca, Țurcanu, Ștefăniță Rusu și Grigoraș.
Rezultatele etapei a 3-a
CFR Brașov – Poli Iași 8 – 50
CSM Bucovina Suceava – Știința Petroșani 12 – 7
Stejarul Buzău – RC Bârlad 20 – 28
CSO Pantelimon a stat
Clasamentul Diviziei Naționale
1. RC Bârlad 3 3 0 0 114-44 3pbonus 15
2. CS Știința Petroșani 3 2 0 1 102-32 3 11
3. Poli Agro Iași 2 2 0 0 77-20 2 10
4. RC Stejarul Buzău 3 1 0 2 77-94 1 5
5. CSM Bucovina Suceava 2 1 0 1 33-46 0 4
6. CSO Pantelimon 2 0 0 2 26-63 0 0
7. CFR CSU SCM Brașov 3 0 0 3 25-150 0 0