Cu o singură victorie în 13 meciuri disputate în acest sezon, echipa locală de rugby va încerca mâine dimineață să obțină cel puțin patru puncte în disputa pe care o va avea pe teren propriu, de la orele 10.00, cu Politehnica Iași, formație ce se află în lupta pentru un loc în Super Liga de opt echipe, ce se va înființa din sezonul viitor. Deși inițial, partida trebuia să se desfășoare de la orele 11.00, Federația Română de Rugby a hotărât disputarea acesteia cu o oră mai devreme și asta din cauza temperaturilor foarte mari din această perioadă, deși și la ora 10.00 temperatura poate deveni insuportabilă pentru sportivii din teren. Pentru această partidă, antrenorul Constantin Vlad va avea la dispoziție aproape tot lotul de jucători, singura incertitudine fiind Tiberiu Conache, cel care este accidentat, dar are șanse să se refacă.
„Ca de fiecare dată, meciurile cu Politehnica Iași au fost aprig disputate și mai mult ca sigur și cel de mâine va fi la fel. Este o partidă foarte importantă pentru noi și de aceea ne-am pregătit intens și vrem să obținem o victorie. Ieșenii au o linie de trei sferturi cu jucători experimentați, ce pot pune probleme foarte ușor și de aceea trebuie să vedem exact cum să contracarăm plusurile lor. Va trebui să facem o presiune foarte bună și în același timp să marcăm pentru a spera la un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Partida dintre CSM Bucovina Suceava și Politehnica Iași va fi arbitrată de o brigadă din Cluj, ce-l va avea la centru pe Nicolae Copil, și la tușe pe Bogdan Kantor și Ionel Tinu.
În celelalte două partide ale turneului play-out, CSM București va întâlni pe teren propriu formația Știința Petroșani, în timp ce RC Bârlad va primi vizita celor de la Universitatea Cluj.
Clasamentul turneului play-out
1. CS CSM București 13 8 0 5 363-286 5pbonus 37puncte
2. CS Poli Agro Iași 13 5 0 8 175-380 3pb 23p
3. CS U Cluj Napoca 13 3 0 10 219-438 5pb 17p
4. CS Știința Petroșani 13 4 0 9 176-419 1pb 17p
5. RC Bârlad 13 3 0 10 204-500 3pb 15p
6. CSM Bucovina Suceava 13 1 0 12 179-641 1pb 5p






