Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, joi, că în problema medicilor de familie nu s-a vorbit despre faptul că unele autorități locale au crescut nivelul chiriei percepute pentru cabinetele medicale cu până la 50-60%, precizând că cea mai mare creștere i-a fost semnalată în București.
„Este inacceptabil să crești chiria de la un euro la 50-60 de euro pe metru pătrat”, a spus ministrul Cseke Attila, la conferința cu tema „Reforma sănătății la analiză”, organizată de agenția Mediafax și Eureko.
Ministrul Sănătății a adăugat că autoritățile locale trebuie să învețe că „nu trebuie să faci comerț cu medicii de familie” și că nu acesta este domeniul în care „trebuie să ne arătăm mușchii”.
Cseke Attila a precizat că va semnala creșterea nejustificat de mare a chiriilor printr-o adresă, întrucât majorarea i se pare nepermisă.
„Sper că sănătatea va fi o temă de dezbatere și la nivelul autorităților locale. Fiecare partid va trebui să vină cu un program realist”, a mai spus ministrul Cseke Attila.
Măsurile de reformare a sistemului de sănătate și consecințele introducerii coplății sunt analizate de reprezentanți ai autorităților publice și jucători privați din domeniul serviciilor medicale și al asigurărilor la conferința „Reforma sănătății la analiză”, organizată de agenția Mediafax și Eureko.
Conferința a fost deschisă de ministrul Sănătății, Cseke Attila, care a vorbit despre stadiul reformei sistemului sanitar în România.