Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de ProTV, că introducerea taxei pe fast food a fost amânată întrucât este un proiect pe care nu îl consideră oportun în acest moment și pentru care România nu este pregătită.
„Nu este un proiect pe care să îl consider oportun în acest moment. Nu suntem pregătiți pentru o asemenea taxă. A fost o dezbatare publică foarte bună pe acest subiect”, a spus ministrul Cseke Attila.
El a precizat că Ministerul Sănătății nu a avut un proiect în acest sens, ideea privind taxa pe fast food apărând într-o conferință de presă, ca soluție la creșterea sumelor la bugetul de stat.
„Nu a fost o propunere, nu am prezentat-o ca proiect, ci numai o idee într-o conferință de presă. Am vorbit despre experiența altor state, dar la noi este foarte greu de implementat”, a mai spus ministrul Sănătății.
Cseke Attila a dat exemplul Ungariei, unde premierul a anunțat introducerea unei astfel de taxe, dar nu a reușit încă să o implementeze.
„Ungaria este dovada faptului că o astfel de taxă este greu de implementat. Nu este un proiect ușor, dar dezbaterea publică a fost foarte bună, pentru că ne-a adus în atenție o problemă foarte gravă, și anume creșterea obezității la copii. Am amânat introducerea taxei pe fast food. Nu este oportună în acest moment. Am prezentat-o ca o idee. Este greu de implementat”, a adăugat ministrul Sănătății.
Ministerul Sănătății intenționa să introducă taxa pe fast food pentru susținerea programelor naționale de sănătate.
Cseke Attila declara, în februarie 2010, că reacțiile externe în cazul introducerii taxei pe fast food au fost bune și preciza că specialiștii lucrează la actul normativ.
Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel spunea atunci că lista produselor alimentare nerecomandate ce ar putea fi taxate ar putea include produsele cu o cantitate foarte mare de grăsimi, dulciurile hiperconcentrate și băuturile carbogazoase, fiind exceptate lactatele, carnea, pizza, shaorma și apa minerală.
Patronatele atenționau însă că introducerea taxei pe fast food ar putea duce la creșterea prețului alimentelor în medie cu peste 20%, dar și la disponibilizarea a 36.000 de salariați, respectiv 20% din personalul din industria alimentară.