Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Oradea, că desființarea și reorganizarea spitalelor de la 1 aprilie se impunea și că oricum s-ar fi ajuns la această situație, care era prevăzută și în agendele altor miniștri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a fost întrebat despre desființarea și transformarea unor spitale în azile de bătrâni ori fuziunea cu altele mai mari, de la 1 aprilie, și a afirmat că „toate situațiile despre rețeaua spitalelor românești din 2003 arată că acest fenomen se va întâmpla”.
Cseke a adăugat că peste tot în lume, când s-au luat asemenea decizii, au existat aceleași reacții, referindu-se la personalul medical, managerii de spitale, primarii sau mass-media, care au criticat inițiativa sa.
„Am fost conștient, am știut că se va întâmpla acest lucru”, a spus el, adăugând că „n-a fost un proces ușor”.
Cseke Attila a fost întrebat cum comentează faptul că USL a anunțat că va depune o moțiune pe sănătate și că va cere demisia sa.
„Nu știu ce conține acea moțiune, n-am văzut-o. Dar a depune o moțiune e un drept legal, constituțional, și nu am nimic împotrivă, să comentez. Aștept să văd textul și în funcție de ce va scrie acolo voi avea o reacție”, a spus Cseke.
El a adăugat că se va apăra cu toate argumentele.
„Această măsură de reorganizare a spitalelor este prezentă de mai mulți ani, în programele mai multor miniștri ai sănătății. Într-adevăr, toți s-au oprit la un moment dat, pentru că n-au avut curajul, au prevăzut ce se va întâmpla cu subsemnatul. Dar rolul unui conducător nu este numai de a lua măsuri populare. Câteodată trebuie făcut ceea ce se cere. E ușor să fii popular, dar nu știu dacă sistemul sanitar are nevoie de așa ceva”, a afirmat ministrul.
PSD va solicita, prin moțiunea simplă pe sănătate pe care o depune săptămâna viitoare la Camera Deputaților, demisia ministrului Attila Cseke, pe care îl acuză de politici de distrugere a sistemului sanitar.