Cseke: Coplata va fi introdusă după dezbaterea în Parlament, probabil în primul semestru al lui 2011



Ministrul Sănătății, Cseke Attila, s-a întâlnit, ieri, cu delegația FMI în România, discuțiile vizând raționalizarea spitalelor, situația arieratelor către spitale și farmacii și coplată, sistem care va intra în vigoare după dezbaterea în Parlament, probabil în primul semestru al lui 2011.
„Am discutat despre măsurile pe care le-am implementat după ultima întâlnire pe care am avut-o în acestă vară. Cea mai importantă măsură vizează informatizarea sistemului, respectiv introducerea cardului național de sănătate aprobat în septembrie prin hotărâre de guvern. Alte două proiecte ale informatizării fac parte dintr-un proiect european al CNAS și vizează fișa electronică a pacientului și rețeta electronică”, a declarat ministrul Cseke Attila, după întâlnirea cu șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
Acesta a spus că a discutat cu șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, despre clasificarea spitalelor și despre sistemul de coplată, proiect legislativ „care se află în circuitul avizelor”.
Legea privind coplata va fi trimisă după avizare, spre dezbatere în Parlament. „Aceasta a fost convenția cu Banca Mondială”, a susținut ministrul Sănătății.
Alte probleme discutate cu reprezentanții FMI în România au fost legate de raționalizarea spitalelor și situația arieratelor către spitale și farmacii.
„Am spus că la rectificarea bugetară din august am plătit 800 de milioane pentru spitale și 1,1 milioane lei către farmacii. Nu avem nevoie de derogări pentru plata datoriilor”, a spus ministrul Sănătății.