Cei 4,2 miliarde de lei ceruți la rectificarea bugetară erau pentru medicamente compensate și gratuite, programe naționale, plata spitalelor după clasificare, achiziția a 200 de ambulanțe și reabilitarea a opt maternități, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul demisionar al Sănătății, Cseke Attila.
„Am spus încă de la sfârșitul lui 2010, dar și în iulie că Sănătatea are nevoie de o rectificare pozitivă și am fost convins că așa va fi, mai ales că măsurile de reformă pe care le-am luat au fost nepopulare, și mă refer la închiderea celor 61 de spitale. Reforma începută de mine a fost apreciată, dar la rectificare Ministerul Sănătății a primit zero lei, iar cele 300 de milioane de lei erau pentru CNAS. Aveam nevoie de cei 4,2 miliarde de lei pentru medicamente compensate și gratuite, pentru programele naționale, pentru plata spitalelor după clasificare, achiziția a 200 de ambulanțe noi și reabilitarea a opt maternități, banii ajungând până la sfârșitul anului”, a spus, vineri, Cseke Attila.
El a precizat că suma cerută la rectificarea bugetară însemna 2,3 miliarde de lei pentru medicamente compensate și gratuite, 1,2 miliarde de lei pentru programele naționale, 500 de milioane de lei pentru finanțarea unităților sanitare din clasele unu – trei, care după clasificare urmau să aibă un buget cu 20-30 la sută mai mare decât în 2010, 100 de milioane lei pentru achiziția a 200 de ambulanțe noi și 100 de milioane de lei pentru reabilitarea maternităților din Suceava, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Miercurea-Ciuc, Ploiești, Onești și Târgu Mureș.
Cseke Atila a mai spus că i s-a promis alocarea acestei sume la o rectificare care va avea loc în octombrie. Până atunci au mai fost alocate 1,7 miliarde de lei reprezentând credite de angajament, dar acestea nu însemnă bani, ci doar rostogolirea unor datorii în 2012, care până la urmă vor trebui plătite.
„Cu ceea ce avem, sistemul ar putea supraviețui până în octombrie. Eu ceream bani ca să avem asigurată finanțarea pentru tot anul 2011. Creditele de angajament sunt pentru CNAS, pentru plata medicamentelor compensate și gratuite și a unor programe naționale de sănătate până în octombrie. În schimb, Ministerul Sănătății a primit zero lei, astfel că pentru programul de boli cardiovasculare, diabet și transplant nu avem niciun leu”, a mai spus ministrul demisionar.
Cseke ar mai fi vrut să cumpere 200 de ambulanțe noi, astfel încât să poată înlocui toate mașinile mai vechi de opt ani și un elicopter SMURD. I-au fost alocate 22 de milioane de lei pentru elicopterul SMURD, dar banii pentru ambulanțe au fost tăiați.
O problemă foarte importantă pentru Cseke Attila era, de asemenea, un proiect cu finanțare BEI și Banca Mondială, care viza reabilitarea a opt maternități și pentru care din 2004, când a fost semnat, și până în 2010 nu s-a făcut nimic, iar el trebuie să se încheie în aprilie 2012.
Cseke Attila, declara, în iulie, pentru MEDIAFAX, că din bugetul pe Sănătate lipsește suma de patru miliarde de lei.
„Ca să nu fie probleme până la sfârșitul anului, vom cere la rectificare această sumă. Cea mai mare parte a problemelor financiare se regăsesc în bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, unde vor merge trei pătrimi din suma totală”, spunea atunci Cseke Attila.
El preciza că bugetul Ministerului Sănătății ar mai fi avut nevoie de aproximativ 960 de milioane de lei, un sfert din banii ceruți. Din această sumă, 100 de milioane de lei erau pentru investiții, și anume achiziționarea a 200 de ambulanțe și a unui elicopter, iar restul banilor vor fi pentru asigurarea medicamentelor gratuite și compensate în cadrul programelor naționale de sănătate, printre care cele de oncologie, diabet zaharat și boli cardiovasculare, explica ministrul.
Cseke Attila mai spunea atunci că pentru programele de oncologie și diabet vor fi alocate după rectificare câte 300 de milioane de lei, iar pentru cel de boli cardiovasculare, 37 de milioane de lei.
„Vreau să trag un semnal de alarmă, pentru că, în opinia mea, situația este mult mai serioasă decât în alți ani. Cred că am făcut reforme care nu s-au făcut în ultimii zece ani. Dacă problemele ar fi fost rezolvate, misiunea mea era mult mai ușoară. Cred că a venit timpul ca, odată cu continuarea acestor măsuri de reformă, să existe și susținere financiară corespunzătoare a Sănătății. Până când decidenții din Ministerul Finanțelor nu vor înțelege că cele mai mari
investiții trebuie realizate în învățământ și în sănătate, voi fi doar în poziția unui pompier care încearcă să stingă incendii cu apa din găleată, în loc să folosească furtunul”, mai spunea atunci ministrul Cseke Attila.
În opinia lui Cseke Attila, s-a acreditat fals idea că Sănătatea este doar un consumator de bani.
„Sănătatea produce. Produce oameni sănătoși, care pot lucra în diverse domenii și care pot să realizeze creșterea economică. Am făcut reformă în acești aproape doi ani de mandat cât în ultimii 20 de ani. Și, personal, cred că a
venit vremea ca măsurile pe care le-am luat să fie susținute și financiar. Și mai este un lucru important: în Sănătate nu gestionăm fonduri structurale. Cred că aceasta a fost greșeala cea mai mare a României atunci când s-a negociat cu UE”, susținea atunci Cseke Attila.
Ministrul Cseke Attila a anunțat, joi, că demisionează din funcție, nemulțumit de banii primiți de Ministerul Sănătății la rectificarea bugetară, care s-a discutat fără a i se cere punctul de vedere, și a precizat că în mandatul său a avut mai multe dispute cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.
Premierul Emil Boc a încercat să-l calmeze pe Cseke Attila, spunându-i că va primi mai mulți bani în luna octombrie, când Guvernul va opera o nouă rectificare, dar Cseke a reclamat inclusiv un tratament discriminatoriu în comparație cu CNAS, condusă de PDL, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Cseke Attila a precizat că va rămâne în continuare la Ministerul Sănătății încă 15 zile, așa cum prevede legea, dar a subliniat că susține o soluție rapidă de schimbare.
„Nu m-aș supăra ca ministrul Finanțelor să preia portofoliul de ministru al Sănătății, poate așa va înțelege problemele din sistemul sanitar și nu va mai susține că Sănătatea nu produce și de aceea nu trebuie să discute cu ministrul Sănătății”, a mai spus Cseke Attila.