CSAT a decis urgentarea măsurilor de contracarare a amenințărilor cibernetice



CSAT a decis, în ședința de miercuri, luarea unor măsuri care să permită contracararea amenințărilor cibernetice la adresa României, în condițiile în care în ultima perioadă acestea s-au diversificat.
„S-a apreciat că în ultima perioadă aceste amenințări s-au diversificat, devenind o opțiune tot mai atractivă pentru actorii statali sau nonstatali întrucât nu implică resurse foarte mari. Membrii CSAT au decis luarea unor măsuri care să permită urgentarea adoptării cadrului normativ și operaționalizării Agendei Digitale 2020 ca parte integrantă a efortului european de dezvoltare a societății informaționale și implicit a acțiunilor subsecvente ce sunt dedicate securității cibernetice”, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Directorul SRI, George Maior, a afirmat, în urmă cu o săptămână, la bilanțul instituției, că în 2012 instituția sa a contracarat cel puțin două atacuri cibernetice majore împotriva unor instituții ale statului, însă această amenințare rămâne una majoră, iar Serviciul trebuie să se adapteze tehnologic pentru a-i face față. „Această chestiune va rămâne o preocupare majoră a noastră pentru anii viitori. Trebuie să ne adaptăm tehnologic la această nouă amenințare. Adaptarea tehnologică presupune și investiții, resurse, lucruri pe care le discutăm permanent cu Guvernul din punct de vedere bugetar”, a spus Maior.
De asemenea, președintele Traian Băsescu a afirmat că SRI și-a consolidat capacitatea de primă instituție obligată să reacționeze împotriva atacurilor cibernetice. „În același timp, este clar pentru mine că trebuie continuată implementarea deciziei CSAT prin care s-a stabilit realizarea unui sistem de interconectare a infrastructurilor existente în așa fel încât protecția să se poată face eficient, fie că vorbim despre bănci, fie că vorbim despre mari companii și de instituții ale statului la nivel central sau local”, a mai spus președintele Băsescu.
De asemenea, în finalul ședinței CSAT de miercuri, a fost analizat și Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea desfășurată în anul 2012. Conform atributelor conferite de Constituția României și de Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, CSAT a analizat permanent domeniile securității naționale și a emis hotărâri conținând măsuri obligatorii pentru autoritățile administrației publice și pentru instituțiile cu atribuții în domeniu.
De asemenea, membrii CSAT au analizat stadiul îndeplinirii hotărârilor adoptate de către Consiliu în anul 2012, rezultând că 70,2% dintre acestea sunt îndeplinite, iar 29,8% sunt în curs de îndeplinire, nefinalizarea lor fiind pusă pe seama întinderii în timp a unor activități, a caracterului lor multinațional ori a caracterului complex al unor activități și implicării unui număr mare de instituții în realizarea dispozițiilor CSAT. Membrii Consiliului au aprobat Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea desfășurată în anul 2012 și au decis trimiterea acestuia, spre examinare, către Parlamentul României, evidențiază comunicatul Președinției.
În finalul ședinței CSAT s-a avizat și proiectul Hotărârii de Guvern referitoare la structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne.