Modificare

CSA elimină avizarea în scris cu 30 zile înainte de expirare a RCA



– Principalul argument care a stat la baza deciziei de amendare a legislației din domeniul RCA a fost acela că s-a constat că, în practică, acestea nu sunt operabile
– Prin aceste modificări se simplifică astfel procedura de încheiere a asigurării obligatorii de răspundere civila auto atât pentru societățile de asigurare, cât mai ales pentru asigurați
Proprietarii de autovehicule care vor dori să încheie polița RCA la o altă companie nu vor mai fi obligați să informeze în scris actualul asigurător că vor renunța la serviciile sale cu 30 de zile înainte de expirarea poliței în vigoare, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
„Corelat cu această modificare sunt abrogate prevederile care interzic asigurătorilor să încheie polițe obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) cu persoanele care nu fac dovada denunțării asigurării anterioare”, se arată în comunicatul instituției.
În document se precizează că principalul argument care a stat la baza deciziei de amendare a legislației din domeniul RCA a fost acela că s-a constat că, în practică, acestea nu sunt operabile.
Prin aceste modificări se simplifică astfel procedura de încheiere a asigurării obligatorii de răspundere civila auto atât pentru societățile de asigurare, cât mai ales pentru asigurați.
„În plus, aceste măsuri au fost solicitate atât de Ministerul Integrării Europene, conform angajamentelor asumate față de Uniunea Europeană, cât și de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), asociație care reunește 11 societăți de asigurare emitente de polițe de asigurare RCA, acestea deținând o cotă de peste 70% din piața asigurărilor RCA”, se arată în comunicatul autorității de reglementare.
Un alt amendament adus de CSA reglementărilor din domeniul RCA constă în eliminarea noțiunii de contract de asigurare pe durată nelimitată și obligativitatea de menținere a valabilității acestuia prin plata primelor de asigurare pe perioade de câte 6 sau 12 luni, în funcție de opțiunea asiguratului.
„Eliminarea contractului de asigurare RCA nu va afecta calitatea informațiilor transmise de asigurători către baza de date CEDAM, un astfel de risc fiind contracarat prin introducerea unui element suplimentar de identificare a autovehiculului, respectiv seria cărții de identitate a autovehiculului, și interzicerea vânzărilor de polițe de asigurare RCA în spații deschise, neamenajate corespunzător”, se precizează în documentul CSA.
Autoritatea de reglementare a mai hotărât că asigurătorii autorizați să încheie polițe RCA vor transmite către baza unică de date CEDAM, pe lângă informațiile solicitate asiguraților anterior, și datele referitoare la seriile cărților de identitate a autovehiculelor.
„Conținutul polițelor de asigurare RCA care se vor emite cu începere de la 1 ianuarie 2007 se completează cu informațiile referitoare la seriile cărților de identitate a autovehiculelor”, se precizează în comunicatul instituției.
Pentru o mai bună protejare a drepturilor asiguraților, CSA are în vedere reglementarea, în perioada următoare, a activităților de publicitate în domeniul asigurărilor, îndeosebi cu privire la asigurările RCA.
CSA a autorizat să încheie polițe pentru răspundere civilă auto (RCA) valabile în 2006 un număr de 18 companii, și anume ABC Asigurări, Agras, Allianz-Țiriac Asigurări, Asiban, Ardaf, Omniasig-AGI, Asigurarea Ceccar-Romas, Asirom, Asitrans, BCR Asigurări, BT Asigurări, Carpatica Asig, Interamerican, Omniasig-Asirag, Omniasig, Astra, Unita și Generali România.
Conform raportului CSA pentru anul 2005, primele încasate din polițe RCA s-au ridicat la 761,86 milioane de lei.



Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir
Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora
Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava