Fotbal - juniori

CS Gura Humorului se distanțează din nou

Echipele participante în campionatul județean al juniorilor A1 au intrat în vacanță odată cu disputarea meciurilor din etapa a XVII-a. Surpriza rundei s-a înregistrat la Mălini, acolo unde echipa locală a învins cu scorul de 1-0 pe Sporting, una dintre protagonistele competiției. În urma acestui rezultat, sucevenii au pierdut contactul cu prima poziție, ei aflându-se acum la o distanță de 7 puncte de ocupanta primului loc, CS Gura Humorului.
În această etapă, liderul s-a impus la pas pe terenul grupării FC Marginea, cu scorul de 6-0. Revelația sezonului, Voința Stroiești, și-a mai trecut în cont un succes în deplasare, 3-1 cu Viitorul Liteni, și încheie sezonul de toamnă pe un onorant loc trei.
Iată rezultatele înregistrate în etapa a XVII-a:
Moldova Drăgușeni – Unirea Boroaia 0-5
Avântul Volovăț – Florconstruct Pătrăuți 6-1
Bucovina Frătăuții Noi – Foresta Moldovița 2-1
Viitorul Liteni – Voința Stroiești 1-3
Rapid II Suceava – Zimbrul Siret 1-1
Foresta Mălini – Sporting II Suceava 1-0
FC Marginea – CS Gura Humorului 0-6
Meciul Rarăul Câmpulung Moldovenesc – Minerul Iacobeni a fost amânat.
Clasament
1. CS Gura Humorului 17 16 0 1 59-6 64p
2. Sporting II Suceava 17 14 1 2 78-12 57p
3. Voința Stroiești 17 13 2 2 67-14 54p
4. Unirea Boroaia 17 10 2 5 72-43 42p
5. Zimbrul Siret 17 10 1 6 64-32 41p
6. Bucovina Frătăuții Noi 17 9 3 5 39-34 39p
7. Avântul Volovăț 17 9 2 6 46-41 38p
8. Foresta Mălini17 9 0 8 38-32 36p
9. Rapid II Suceava 17 6 5 6 49-36 29p
10. Minerul Iacobeni 16 6 1 9 25-60 25p
11. Viitorul Liteni 17 6 1 10 47-84 25p
12. Florconstruct Pătrăuți 17 6 0 11 45-51 24p
13. Foresta Moldovița 17 4 2 11 37-66 18p
14. Moldova Drăgușeni17 3 0 14 26-80 12p
15. FC Marginea 17 2 0 15 27-80 8p -18
16. Rarăul Câmpulung 16 1 2 13 19-67 6p
Notă: La victorie se acordă 4 puncte!

Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului