Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ

Crucea Roșie Suceava a organizat, în perioada 28 martie – 7 aprilie 202, noi activități umanitare pentru ajutorarea familiilor nevoiașe din județul Suceava.

În continuarea activităților de ajutorare a persoanelor afectate de inundații din vara anului trecut, la sfârșitul lunii martie, voluntarii Crucii Roșii au distribuit vouchere pentru achiziționarea de materiale de construcții, în valoare de 1.500 de lei fiecare, către 60 de familii din Broșteni.

Suma de 90.000 de lei pentru achiziționarea acestora a fost oferită de Transelectrica.

Acest ajutor vine în completarea ajutoarelor oferite în zonă unui număr de 370 de familii, ajutoare care au constat în alimente, materiale igienice, îmbrăcăminte, apă, precum și a unui ajutor financiar de 1.500 lei/familie pentru 100 de familii afectate grav de inundații.

Tot în aceasta perioadă, aproximativ 150 de familii din Gura Humorului, Vatra Dornei și Dolhasca au primit ajutoare constând în pachete cu alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez, fasole, conserve) și detergent lichid, valoarea unui pachet de 10 kilograme fiind de aproximativ 80 de lei.

Directorul Corneliu Dediu (Crucea Roșie Suceava) a explicat că o parte din produse au fost colectate în cadrul proiectului „Banca de Alimente”, pe care Crucea Roșie îl derulează de mai mult de 10 ani, în parteneriat cu Carrefour, iar o parte au fost achiziționate de Crucea Roșie Suceava cu bani obținuți ca sponsorizare de la firme partenere.

Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ
Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ
Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ
Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ
Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ
Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ
Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ
Crucea Roșie Suceava a oferit în ultimele zile ajutoare familiilor nevoiașe din județ

Recomandări

„Împuternicite – Feminitate, credință și putere”, miercuri, la Câmpulung Moldovenesc. Invitați: Andreea Marin și prof. univ. dr. Constantin Dulcan

O nouă campanie umanitară demarată de Crucea Roşie Suceava pentru familiile din Broșteni afectate de inundații