Crucea a răsturnat domnia morții, a sfărâmat porțile de aramă și zăvoarele de fier ale infernalelor temnițe, a ruinat citadela spiritului răului, a smuls păcatului toată puterea lui, a scos lumea din osândirea în care se afla, a vindecat rana pe care Însuși Dumnezeu a făcut-o naturii umane.
Ceea ce nu a putut face nici marea despărțită, nici stâncile sfărâmate, nici văzduhul învălmășit, nici mana care a căzut în pustie vreme de patruzeci de ani și a hrănit mii de oameni, nici legea dată poporului, nici semnele împlinite, fie în pustie, fie în Țara sfântă, singură crucea, acest lemn blestemat, care scârbea pe toți oamenii, obiectul unei disprețuiri universale, a putut să împlinească deplin și fără sforțări, odată ce-a fost scăldată în sângele lui Hristos.
Pământul întreg, altădată atât de sterp în virtuți, al cărui aspect era tot atât de dezolant ca și acela al pustiului însuși, incapabil cum era de a produce un bine, crucea l-a făcut dintr-o dată un rai, o mamă rodnică. (Sfântul Ioan Gură de Aur)