Crucea – forme și semnificații

Crucea este simbolul de căpătâi al creștinismului, reprezentând patima, moartea și învierea Domnului. Identificată dintru început ca fiind „semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30), crucea arată calea urmării lui Hristos (imitatio Christi). Toți martirii au ochii ațintiți asupra lui Iisus, Care „a suferit crucea”, mărturisind că nu există experiența a împărăției lui Dumnezeu fără cruce. Pentru Sf. Ignatie, Biserica își are rădăcina în lemnul crucii, creștinii fiind ramurile ei. Sf. Maxim Mărturisitorul spunea că toate creaturile, prin însăși finalitatea existenței lor, „se cer după Cruce”. În pietatea ortodoxă, venerarea Sfintei Cruci este nedespărțită de lauda Învierii: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfânta Învierea Ta o lăudăm și o mărim”. În luna septembrie, cu prilejul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, magazinul ilustrat Lumea credinței și-a propus să vă prezinte pe scurt, o dată cu semnificațiile generice ale crucii, principalele tipuri de cruci consemnate de tradiție.
– Vechi simbol cosmic, dar și instrument de supliciu
Crucea este un vechi simbol cosmic (mult anterior apariției creștinismului) care reprezentă soarele și armonia contrariilor. Punctul de întretăiere a brațelor ei simboliza centrul universului. Cele 4 brațe indicau cele 4 puncte cardinale. „Cruce” vine de la cuvântul latin crux,-ucis. Termenii stauros (în greacă) și crux (în latină) însemnau însă numai stâlpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care mulți condamnați la moarte erau răstigniți. „Cuvântul grec pentru cruce, stavros, însemnă în sens propriu tot un stâlp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atârna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a împrejmui o bucată de pământ. (…) Și la romani termenul crux (din care derivă cuvântul Tcrucet) pare să fi avut la origine sensul de stâlp vertical” (The Imperial Bible Dictionary). Romanii au preluat metoda execuției pe cruce de la cartaginezi.
Încă din antichitate existau mai multe tipuri de cruci. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: crux comissa, denumită și crucea Sfântului Antoniu, avea forma literei T; crux immissa, sau crucea latină veche, avea 4 brațe (+); crux decussată, sau crucea Sfântului Andrei, avea forma literei X. Mântuitorul a fost răstignit pe o crux immissa. Acest fapt apare și în Sf. Scriptură, unde Matei (27, 37), Marcu (15, 26), Luca (23, 38) și Ioan (19, 19) pomenesc despre titlul pironit deasupra capului lui Hristos (redat iconografic cu inițialele I.N.R.I. – Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor).
– Simbol creștin al mântuirii
Creștinismul a prefăcut crucea dintr-un instrument de tortură, aducător de moarte, într-un obiect sfânt, dătător de viață. Închinându-se Jertfei și Învierii Domnului, creștinii au făcut analogia între forma crucii și poziția de rugăciune cu brațele întinse, iar străvechiul simbol al victoriei soarelui asupra forțelor întunericului a devenit semn al mântuirii și al biruinței întru Hristos, „Soarele Dreptății”. Cinstirea Sfintei Cruci a căpătat o pondere deosebită mai ales după ce Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin însuși adoptase deja crucea ca emblemă pentru steagurile și monezile sale, după ce la anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxențiu, semnul crucii i se arătase pe cer, ca semn de biruință (In hoc signo vinces, „Întru acest semn vei învinge”). El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troițelor de mai târziu).
Sinodul al șaptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentând semnul distinctiv și plin de putere al credinței și evlaviei creștine. Bisericile creștine tradiționale sunt construite în formă de cruce și poartă crucea în vârf, ca semn distinctiv și sfințitor. Semnul crucii se regăsește și în stemele multor țări. Credincioșii obișnuiesc să poarte crucea la gât, iar mormintele creștine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede ca orice fel de cruce să fie sfințită înainte de a i se da o destinație sau alta.
– Peste 400 de forme de cruci
Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai răspândite:
-Crucea Tau, în formă de T (litera greaca Tau), forma cea mai veche, cu origini în Orientul păgân.
-Crucea latină/catolică (crux immissa), cu 4 brațe inegale: (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora actuală.
-Crucea greacă/ortodoxă, cu 4 brațe egale: + (totodată simbolul actual al Crucii Roșii).
– În afară de tipurile menționate mai sus, de o răspândire mai largă se mai bucură:
-Crucea slavă/rusească (cu 6 brațe laterale, cele de la bază fiind înclinate),
-Crucea celtică (cu un cerc în mijloc), Crucea Sfântului Andrei (în formă de X),
-Crucea papală (cu 6 brațe laterale, cele din mijloc fiind mai lungi),
-Crucea trilobată (cu extremitățile în formă de treflă),
-Crucea săgetată (cu extremitățile în formă de săgeți), sau crucile unor vechi ordine cavalerești, precum Crucea de Malta (cu brațele egale și extremitățile mult lățite).
-Crucifixul – crucea mobilă, de obicei manuală, pe care e înfățișat Iisus răstignit – a apărut cam prin sec. 10, cunoscând și varianta Crucifixului complex (unde Iisus este reprezentat alături de îngeri, de Sfânta Născătoare de Dumnezeu și de Sfântul Apostol Ioan). (www.crestinismortodox.ro -Lumea credinței, anul II)