Sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci a rămas, după tradiție, pe data de 14 septembrie, dată la care Patriarhul Ierusalimului, Macarie, a arătat poporului Crucea pe care fusese răstignit Hristos.
Sf. Împărăteasă Elena, mama Sf. Împărat Constantin cel Mare, a fost cea care a a descoperit în 326, la Ierusalim, Crucea pe care fusese răstignit Hristos.
Totodată, în această zi se sărbătorește și recuperarea Sfintei Cruci din mâinile persanilor, ce s-a realizat în anul 629 de către Împăratul Romano-Bizantin, Heraclius. Ulterior, a fost depusă în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Crucea este unul din cele mai importante simboluri creștine, fiind menționată ca „semnul Fiului Omului”(Matei, 24,30). Sinodul al șaptelea ecumenic( Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci să fie asemenea cu cel al Sfintelor Icoane, ea reprezentând semnul distinctiv al creștinilor.
Creștinii se legitimează închinându-se prin semnul Crucii, rostind „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, încheiând cu cuvântul „Amin” (care se traduce prin „Adevărat” sau „Așa să fie”).
Înainte de Hristos, Crucea era folosită ca element de tortură, pentru răstignire. Conform fostului Mitropolit al Vadului, Feleacului și Clujului, Bartolomeu Anania, Învierea lui Iisus Hristos și sângele vărsat de acesta pe Cruce au transformat-o în altar și simbol al biruinței vieții asupra morții.
În limba română, cuvântul Cruce provine din latinescul „Crux”.
În aceste zile, 13 și 14 septembrie, în mai multe orașe din țară au loc procesiuni în cinstea acestei sărbători. Conform tradiției, această sărbătoare se cinstește prin post și rugăciune, ca aducere aminte a patimilor și răstignirii Mântuitorului. În tradiția populară , busuiocul, menta, maghiranul și cimbrul se duc la biserică pentru sfințire, iar în timpul slujbei se păstrează lângă Cruce. Tot astăzi, începe culesul viilor.
