Crucea de pe una dintre turlele Bisericii Sf. Gheorghe din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica Mirăuți, a căzut în urmă cu câteva săptămâni, asta în condițiile în care lăcașul de cult a făcut obiectul unor ample lucrări de restaurare care au durat din 1990 și până în 2000.
Situația este una jenantă pentru firma care s-a ocupat cu lucrările de restaurare, SC Restaco SRL Suceava, și, din păcate, s-ar putea repeta în orice moment.
Viorel Blănaru, șeful Serviciului Monumente Istorice din cadrul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Suceava, a explicat cum s-a ajuns în această situație.
„Crucea amplasată pe turla de pe absida sud a fostei catedrale mitropolitane a Moldovei era susținută de un lemn de rășinoase. Din cauza umezelii, popul confecționat din brad a putrezit și s-a rupt. Indicat ar fi fost ca acel pop amplasat cu ocazia restaurării să fie dintr-o esență de lemn tare, cum sunt și celelalte elemente ale șarpantei”, a arătat Viorel Blănaru.
Situația se poate repeta oricând și pentru crucile amplasate pe celelalte turle ale Bisericii Mirăuți, care sunt susținute tot de popi din brad. Deocamdată, acești popi nu au putrezit la fel ca cel de pe absida sud, dar în câțiva ani se va ajunge, iremediabil, în același punct.
Gheorghe Hostiuc, preotul paroh de la Biserica Sf. Gheorghe, crede că totul este o întâmplare nefericită și nicidecum un semn rău.
Totuși, preotul Hostiuc este de părere că disconfortul creat de căderea crucii este major. „Am avut costuri suficient de mari pentru montat și demontat schelele, am cumpărat tablă din cupru și am angajat meseriași. Este vorba de trei oameni care au lucrat aproape non-stop timp de două săptămâni. Eu nu mă pot pronunța dacă s-a lucrat bine sau nu, îi las pe specialiști să facă asta”, a arătat preotul Gheorghe Hostiuc.
De altfel, preotul paroh de la Biserica Mirăuți a refuzat la finalul lucrărilor de restaurare să semneze procesul verbal de recepție, ceea ce spune totul despre opinia sa vizavi de calitatea operațiunilor și a materialelor folosite de-a lungul celor zece ani de muncă.
Costurile totale de restaurare ale Bisericii Sf. Gheorghe s-au ridicat la 14 miliarde de lei vechi, iar constructorul a oferit o garanție de doi ani, perioadă care a expirat în 2002.
Biserica Mirăuți este atestată documentar din 1388, de pe vremea lui Petru I Mușat, iar ulterior a fost ridicată la rangul de catedrală mitropolitană, iar aici erau înscăunați domnitorii Moldovei, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1522.
Ironia face ca această cruce de pe turla Bisericii Sf. Gheorghe să cadă tocmai în perioada în care statuia lui Petru I Mușat așteaptă să fie readusă în centrul municipiului Suceava, de unde a fost mutată în urmă cu câțiva ani, odată cu începerea lucrărilor la esplanada din fața Casei de Cultură.