La Fălticeni

Cruce de gheață și bănuți pentru dorințe



La Fălticeni: Cruce de gheață și bănuți pentru dorințe
La Fălticeni: Cruce de gheață și bănuți pentru dorințe

Fălticenenii au participat joi, 6 ianuarie, în bisericile din municipiu, la prăznuirea Bobotezei, una dintre cele mai mari și mai importante sărbători ale creștinătății. Numită în popor Epifania sau Arătarea Domnului, Boboteaza este ziua în care Iisus Hristos a primit de la Sfântul Ioan, botezul în râul Iordan.
Respectând tradiția ultimilor ani, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, a întâmpinat Boboteaza cu cruce confecționată din gheața formată pe iazul Șomuz. Și tot ca tradiție, credincioșii și-au făcut rugăciunile, și-au spus dorințele și au lipit câte un bănuț pe cruce. Acest ritual aparte, de a lipi în gheață monede încălzite îi determină pe fălticeneni să poposească minute în șir în fața crucii din gheață. Dacă moneda se lipește dorința se va îndeplini, iar dacă bănuțul nu stă pe cruce înseamnă că acea dorință nu se va îndeplini. Cine ia banii lipiți pe cruce va avea un an plin de ghinion, dar asta nu i-a înfricoșat pe unii dintre trecători, care au cules de câteva ori banii de pe cruce.
Vineri, în Fălticeni fiecare creștin sărbătorește pe cineva. În peste 1000 de familii există cel puțin un Ion sau o Ioana.