Atletism

Crstina Casandra, medalie la Europenele pe echipe din Turcia



Cristina Casandra, medalie de bronz la Campionatul European
Cristina Casandra, medalie de bronz la Campionatul European

Selecționată în lotul României de atletism, Cristina Casandra s-a clasat pe locul al treilea în proba de 3.000 de metri obstacole din cadrul Campionatului European pe echipe disputat la Izmir, în Turcia. Atleta legitimată la Clubul Sportiv Municipal Suceava a fost devansată de Uslu Binnaz (Turcia) și Karoline Grovdal (Norvegia). În concursul de la Izmir Cristina Casandra a realizat cel mai bun timp din actualul sezon, 9:50.73, obiectivul pentru următoarele curse fiind realizarea baremului care să permită participarea la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. “Suntem bucuroși că am realizat obiectivul pe care ni l-am propus pentru Europenele pe echipe din Turcia și anume cucerirea unei medalii. Cristina a arătat o formă bună, dătătoare de speranțe pentru concursurile viitoare. Până atunci, pentru noi urmează un stagiu de pregătire la Piatra Arsă, care va fi susținut financiar de Consiliul Local Suceava”, a declarat antrenorul Silviu Casandra.