Clubul Român de Presă (CRP) recomandă în Codul Deontologic al Ziaristului, pentru a evita conflictele de interese, ca jurnaliștii să nu fie membri ai vreunui partid politic și să nu fie angajați ca informator sau ofițer acoperit al unui serviciu secret.
De asemenea, CRP solicită tuturor jurnaliștilor aflați în una dintre aceste situații, informator sau ofițer acoperit al unui serviciu secret, să înceteze această colaborare.
Prezentăm integral conținutul comunicatului remis de Consiliul de Onoare al CRP:
„Serviciile secrete au posibilitatea de a infiltra, cu respectarea legii, ofițeri acoperiți și de a recruta informatori din mediile pe care le socotesc de cuviință, cu condiția să justifice aceste acțiuni, din punct de vedere operațional și financiar, în fața Parlamentului.
În ceea ce privește mass-media, întrucât condiția de gazetar presupune în mod esențial transmiterea informațiilor către public, Clubul Român de Presă consideră că există o incompatibilitate fundamentală între meseria de jurnalist și statutul de ofițer acoperit sau informator pentru serviciile secrete, întrucât în aceste cazuri din urmă informația este folosită în regim confidențial, secret.
Mai mult, Codul Deontologic al Ziaristului interzice jurnalistului să fie părtaș la „înțelegeri care ar putea afecta imparțialitatea sau independența sa” (Articolul 8, paragraful 1), iar orice acord cu un serviciu secret restrânge imparțialitatea și independența.
În aceste condiții, Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă consideră că pe lângă recomandarea ca ziariștii să nu fie membri ai vreunui partid politic se impune adăugarea în Codul Deontologic a recomandării ca jurnaliștii să nu fie angajați ca informatori sau ofițeri acoperiți ai unui serviciu secret. Prin urmare, articolul 8, paragraful 3 al Codului Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, va avea următorul conținut: «Pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca ziaristul sa nu fie membru al vreunui partid politic și să nu fie angajat ca informator sau ofițer acoperit al unui serviciu secret».
Clubul Român de Presă solicită tuturor jurnaliștilor aflați în una dintre aceste situații, informator sau ofițer acoperit al unui serviciu secret, să înceteze această colaborare”.





