Revista culturală„Cronica” se află de ani buni într-o stare îngrijorătoare de leșin cultural, fiind încăpută în mâinile puternice ale unui poet pe nume Valeriu Stancu, care-o ține strâns, strâns de tot, aproape s-o sugrume. Dar gazeta, care tocmai și-a rotunjit 45 de ani de existență, făcea pe vremuri performanță intelectuală, fiind respectată, uneori chiar temută, întotdeauna citită.
Pentru a aminti zăpezile de altădată, câțiva scriitori nostalgici – membri în colegiile redacționale din anii de glorie – au editat, în paralel, o replică la actuala „Cronica”, intitulată „Cronica veche”. Scriitorii Mircea Radu Iacoban și Ștefan Oprea, profesorii universitari Adrian Neculau și Liviu Leonte sunt doar câțiva dintre cei ce s-au înhămat la această lăudabilă inițiativă, care poartă, pe prima din cele 24 de pagini, poemul „Floare de lotus” al regretatului Mihai Ursachi și editorialul „45”, de Nicolae Turtureanu.
Primul număr al revistei „Cronica veche” se citește în general cu plăcere, chiar dacă pe alocuri aduce – prin mesajele textelor și prin fotografiile din vechea viață de redacție – cu o întâlnire de 20 de ani de la terminarea școlii. Dar nu-i nimic rău în asta, fiind totuși vorba de o școală superioară. Și, fiindcă la asemenea prilejuri festive sunt împrospătate obligatoriu și amintirile mai picante – ah, nebuniile tinereții ! – , „Cronica veche” le dedică două treimi din ultima pagină.
Glume din istoria revistei, cu mai mult sau mai puțin haz. Așa este cea legată de eroarea care a făcut ca în loc de titlul „Legea euristică” să apară „Legea curistică”, sau cealaltă, când redactorul șef-adjunct – Andi Andrieș – a fost lăsat să participe o zi întreagă la diverse întâlniri oficiale, purtând niște pantaloni rupți generos în fund, sau mai bine zis în cur, fără să i se atragă atenția.
De câteva zile, a apărut și numărul doi al revistei „Cronica veche”. Dar pe ăsta încă nu am apucat să-l citesc.