Manifestare

“Cronica școalei Botoșana”, lansare la 131 de ani de la înființarea școlii

Cu prilejul a 131 de ani de la înființarea școlii din comuna Botoșana, joi, 12 iunie, în incinta Căminului Cultural din localitate a avut loc lansarea cărții „Cronica școalei Botoșana”, colecție de documente istorice ce redă întreaga activitate educațională, socială și culturală a școlii din perioada 1883-1950.
Începând cu anul 1883, până în 1905, înscrierile în cronica școlii au fost consemnate în limba germană, iar în anul 1957, Simion Boca, avocat pensionar, a tradus textul în limba română. Cronica a fost găsită în arhiva școlii, iar din cauza vechimii acesteia întregul material istoric risca să se piardă.
Lucrare apreciată de invitați
Manifestarea de joi a fost moderată de prof. Floarea Leșan, directoarea Școlii Gimnaziale Botoșana, lucrarea fiind prezentată de prof. univ. dr. Rodica Nagy, director al Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” (USV) Suceava, care a apreciat faptul că „această carte conține un material documentar istoric consistent, important pentru școala și comuna Botoșana”.
La rândul său, conf. univ. dr. Evelina Graur, din cadrul USV, a apreciat multitudinea informațiilor prezentate în această cronică și importanța faptului că acestea sunt sintetizate sub forma unei cărți.
Totodată, prof. Viorica Boca, fost director al Școlii Botoșana, a făcut o prezentare a cărții în contextul istoric, relatând cele mai importante momente din întreaga activitate a unității de învățământ din perioada 1883-1950.
La eveniment au mai participat autorități locale, corpul didactic al școlii, profesori pensionari, actuali și foști elevi ai unității de învățământ, precum și locuitori ai comunei.
Tehnoredactarea „Cronicii școalei Botoșana” a fost făcută cu scopul păstrării unor date cu o importantă valoare istorică pentru școală și comuna Botoșana, astfel încât și generațiile viitoare să poată folosi și transmite mai departe aceste înscrieri.
Cartea a apărut cu sprijinul Societății Dorna Medical, ai cărei manageri, Rodica și Roman Boca, au fost elevi ai școlii din comună, aceștia dorind să aducă un omagiu întregului colectiv didactic al instituției de învățământ din Botoșana.

Recomandări

Angelica Flutur a marcat „20 de ani de cântec” printr-un concert grandios, un regal folcloric în fața a peste 2.000 de spectatori

„Un ceai, o carte, o prăjitură” – O întâlnire literară la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni