A apărut prima carte în limba greacă a părintelui arhimandrit Teofil Pârâian
La Editura ’Athos’ din Atena a apărut recent cartea: ’Părintele Teofil Pârâian – fără lumină, luminat’, în traducerea pr. prof. dr. Konstantin Karaisaridis. Cartea este structurată în două părți, prima parte fiind intitulată ’Viața părintelui Teofil’, iar a doua ’Învățătura părintelui Teofil’. Mai multe detalii despre această carte am aflat de la părintele arhimandrit Teofil Pârâian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus: ’Părintele Konstantin Karaisaridis a venit la noi la mănăstire, cu prilejul unui simpozion. Ne-am cunoscut, am stat de vorbă, a văzut cărți scrise de mine, iar el și-a propus să scrie o carte despre mine, traducând de fapt cartea ’Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine?’, după care a luat diferite teme pe care le-a pus în continuarea cărții, și așa s-a realizat o carte de 304 pagini, cu o prefață lămuritoare. E o carte edificatoare pentru cei care sunt interesați de viața mea, de gândirea mea. E o carte de care mă bucur că a apărut’.
PS Părinte Episcop Dr. Ioan Mihălțan a trecut la cele veșnice
Patriarhia Română anunță trecerea la cele veșnice, în dimineața zilei de 17 martie 2008, după o grea suferință, a Preasfințitului Părinte Dr. Ioan Mihălțan, episcop al Oradiei, Sălajului și Bihorului, până la începutul anului 2007, când s-a retras la cerere din motive de sănătate. Slujba de înmormântare va fi oficiată de un sobor de arhierei, preoți și diaconi la Ohaba, miercuri, 19 martie, de la orele 12.00.
Preasfințitul Părinte Ioan s-a născut la 26 septembrie 1926, în satul Ohaba, și a primit la botez numele de Ioan. A urmat cursurile Liceului ’Vasile cel Mare’ din Blaj (1939-1947) și studiile Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1947-1951), susținând licența în teologie cu teza: ’Cele șapte discursuri despre Sf. Ap. Pavel ale Sf. Ioan Gură de Aur’. În anul 1951 a fost hirotonit preot pe seama parohiei din satul natal Ohaba, unde a desfășurat o importantă activitate pastoral-misionară timp de aproape 40 de ani. Între anii 1973-1976 a urmat cursurile de doctorat, specializarea Teologie Dogmatică Simbolică și Îndrumări Misionare la Institutul Teologic Universitar din București, iar între 1977-1979 a urmat studii de specializare la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveția) și la Facultatea de Teologie protestantă de la Strasbourg (Franța). În 1985 a obținut titlul de doctor în teologie cu teza: ’Preoția Mântuitorului și preoția bisericească’, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. După ce a intrat în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în ianuarie 1990 a fost ales de către Sf. Sinod arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, cu titlul de ’Crișanul’, la propunerea Înalt Preasfințitului Dr. Vasile Coman al Episcopiei Oradiei. În septembrie 1992 a fost ales episcop titular al Episcopiei Oradiei și instalat la 25 octombrie 1992. A fost numit lector la catedra de Îndrumări Misionare a Institutului Teologic din Sibiu (1985), apoi profesor la Facultățile de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și Oradea. A primit titlul de Doctor honoris causa al Universității din Oradea. Pe tărâm cultural a publicat o serie de lucrări cu conținut dogmatic, pastoral-misionar și duhovnicesc, precum:
– ’De vorbă cu credincioșii’, Oradea, 1993;
– ’Îndrumări pentru îndreptarea și mărturisirea duhovnicească a persoanei noastre’, Oradea, 1994;
– ’Semințe din țarina cumințeniei creștine’, Oradea, 3 vol., 1994;
– ’Experiențe pastorale’, Oradea, 1995;
– ’Idei din Sf. Evaghelii pentru predicile duminicilor și sărbătorilor de peste an’, Oradea, 1999.
Este autorul mai multor studii, articole și predici, publicate în „Ortodoxia”, „Studii Teologie”, „Mitropolia Banatului”, „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, „Telegraful Român”, „Legea românească” etc. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!
(Trinitas)