Hramul Mănăstirii Schimbarea la Față din Ilva Mare. Sute de credincioși de pe toată Valea Ilvelor au participat, miercuri, la slujba oficiată la Mănăstirea Ilva Mare, care poartă hramul „Schimbarea la Față”.
La Liturghie a participat și Preasfințitul Vasile Someșanul de la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, care a fost asistat de un sobor de preoți și călugări de la mănăstirile și parohiile învecinate.
Credincioșii au umplut încă de dimineață Colina de sub Piatră unde este construită mănăstirea, un munte dintre satele Lunca Ilvei și Ilva Mare, la circa un kilometru de drumul județean.
Credincioșii au asistat la slujbă și apoi au primit mâncare de post din partea măicuțelor conduse de stareța Hristofora Marinca.
Mănăstirea Ilva Mare cu hramul Schimbarea la Față a fost înălțată în urmă cu 18 ani de ieromonahul Daniel Ureche care a cerut binecuvântarea arhiepiscopiei pentru construirea unui paraclis pe terenul părinților săi din Ilva Mare. Soții Ioan și Ioana Ureche au donat pământul, iar cu ajutorul localnicilor s-au adunat materialele necesare pentru ridicarea mănăstirii. Lucrările au fost conduse de părintele Daniel și executate de meșteri locali.
De atunci, în fiecare an se serbează în 6 august hramul mănăstirii.
Hramul mănăstirii Poșaga, din județul Alba. Sute de credincioși au participat, miercuri, de praznicul Schimbării la Față a Domnului, la hramul mănăstirii Poșaga, din județul Alba, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Andrei, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia.
Sfânta Liturghie prilejuită de hramul mănăstirii a fost oficiată de un sobor de preoți și diacon, în frunte cu IPS Andrei, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, fiind precedată, marți seară, de o slujbă de priveghere.
Sute de credincioși din zona unde se află mănăstirea, dar și din întreg județul Alba, au venit, miercuri, pentru a participa la slujba oficiată de praznicul Schimbării la Față a Domnului.
Mănăstirea Poșaga se află între localitățile Câmpeni și Turda, fiind ctitorită în anul 1935. Lăcașul a fost închis, în perioada comunismului, între anii 1959 – 1976, fiind redeschis și renovat apoi între ani 1980 – 1989. Mănăstirea Poșaga are hramul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos și este amplasată pe valea Poșaga, în apropierea unui izvor despre care localnicii spun că are puteri tămăduitoare.