Mănăstirea Râșca își sărbătorește marți hramul
Marți, 14 septembrie, Mănăstirea Râșca prăznuiește hramul Înălțării Sfintei Cruci. Credincioșii sunt invitați să participe la Sfânta Liturghie arhierească, la care vor sluji Înălțpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Ioachim Băcăoanul și Preasfințitul Calinic Botoșăneanul.
Bucuria praznicului va fi desăvârșită prin închinarea la Sfintele Moaște sosite din Grecia, de la Sfânta Mănăstire Ano-Xenia din Volos: capul Sfântului Ierarh Modest și o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina. La acestea se adaugă și odorul Mănăstirii Râșca, papucelul Sfântului Ierarh Spiridon. Primirea ierarhilor va avea loc la ora 8:30, iar primirea procesiunii cu Sfintele Moaște la ora 9:30.
Sfințire de biserică, la Zamostea
Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” Zamostea, cu bucurie, anunță sărbătorirea celor 200 de ani de la sfințirea bisericii, care se va desfășura, duminică, pe 12 septembrie, prin oficierea unei slujbe arhierești de către un sobor de preoți în frunte cu Î.P.S Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, când se vor sfinți lucrările de renovare a bisericii, realizate până în prezent. Cu credința că veți cinsti sărbătoarea noastră, vă așteptăm cu drag, preot paroh Doru Daniel Haiduc.