La Muzeul de Istorie din municipiul Suceava s-a deschis miercuri expoziția de pictură și grafică „Artiști evrei din România”.
35 de lucrări, aparținând unui număr de 13 artiști evrei
Expoziția, care, așa cum a spus la vernisaj directorul general al Muzeului Bucovinei, Constantin Emil Ursu, marchează, în perioada sărbătorilor pascale, Paștele evreiesc (Pesah), prezintă publicului 35 de lucrări aparținând muzeelor din Botoșani, Buzău și Suceava, precum și unei colecții particulare.
Muzeul Bucovinei, care a prezentat până acum expoziții ale artiștilor evrei Victor Brauner (2009), Iosif Iser (2010) și Alma Redlinger (2011), ne oferă anul acesta o expoziție colectivă care reunește lucrări realizate de un număr de 13 artiști, lucrări semnate de Max W. Arnold, Victor Brauner, Eva Cerbu, Iosif Iser, Irina Katz, Vasile Kazar, M. Hermann Maxy, Aurel Mărculescu, Tia Peltz, Alma Redlinger, Iosif Rosenblut, Margareta Sterian, Nicolae Vermont.
„Contribuția artistică a conaționalilor noștri de origine evreiască”
Expoziția, despre care criticul de artă Valentin Ciucă a spus că oferă vizitatorilor dubla șansă a „regalului artistic” și a „întâlnirii cu capodopera”, ne confruntă cu „orizontul unei spiritualități care se exprimă și prin dimensiunea materială a acestor lucrări”.
Ținând în mână albumul Ameliei Pavel „Pictori evrei din România” (Editura Hasefer, 1996), criticul de artă ieșean a trecut în revistă artiștii expozanți, din care doar doi mai sunt astăzi trăitori printre noi (Alma Redlinger și Irina Katz). Reliefând faptul că avem de-a face cu „contribuția artistică a conaționalilor noștri de origine evreiască”, Valentin Ciucă a subliniat că „mobilul pentru care suntem aici este creativitatea”.
„Invitație la un dialog fără cuvinte”
De la eboșe (schițe prealabile), la compoziții finalizate, de la lucrări liniare, de grafică, la magistralul portret „Cap de copil”, al Margaretei Sterian, toate lucrările expuse constituie, așa cum a spus Valentin Ciucă, „o invitație la un dialog fără cuvinte”, un dialog vizual axat, în cea mai mare parte, pe temele și subiectele unui secol care s-a încheiat. De la lucrările cu „ecouri grigoresciene” ale lui Nicolae Vermont, la cele care șochează prin „ieșirea din conformism” ale lui Victor Brauner, de la acuarelistul ieșean Max W. Arnold și de la Iosif Iser, „creatorul unei serii remarcabile de arlechini”, la M. H. Maxy sau Tia Peltz, toți artiștii care se circumscriu acestei expoziții confirmă că, la întrebarea dacă se poate trăi și fără artă, răspunsul, dacă nu este din start un „Nu” hotărât, poate fi „Da, dar ar fi păcat!”.