Cronica de Arbore – 50

Moment aniversar: se împlinesc 50 de ani de când, la Editura „Junimea”, publicam cartea lui Toader Hrib „Cronica de la Arbore”. Cu vreo șase decenii în urmă, ușa casei de la Arbore mi-a deschis-o Magdalina. Nu știam că-i complet surdă; suferise de tifos în 1945 și, de atunci, n-auzea deloc. Rămăsesem în cerdac, împreună cu Florența Albu; Magdalina întreba, din ochi, ce poftesc cei doi orășeni și, când ne-a citit pe buze numele Toader, s-a dat la o parte, poftindu-ne în casa-muzeu. A apărut și Toader Hrib – desigur, în costum național bucovinean. Parcă văd și acum ochii lui mari, albaștri, ochi de cine-vedetă, ușor osteniți, totuși, luminoși și pătrunzători. Meritul descoperirii țăranului auto-didact în postura de scriitor (ținea un jurnal-cronică de-a dreptul formidabil prin sinceritate, originalitate și totală lipsă de contrafacere) îi revine poetei Florența Albu. Ea mi-a atras atenția asupra Cronicii și cronicarului, și iată-ne în ciudata casă-muzeu. Cam așa arăta, „inventariat” succint de Florența, interiorul de la Arbore: „cioburi de lut ars și pașnice unelte de lemn, alături de armele tuturor războaielor – iatagane, zale ruginite, cărți și ghiulele, lăzi de grenade; lângă lăzile de zestre, opinci agățate de roata unui tun; un meteorit lângă cărbunii stinși într-o strachină, descântați cândva, leac pentru spaime; monedele tuturor tîrgurilor încheiate pe acest pământ, cu prețul șters și efigiile uitate de timp; plugul de lemn și balanța, lângă ocaua lui Cuza” și „Istoria frumosului Arghir” tipărită în chirilică; scara șeii haiducului Darie, lângă fluiere și-un cimpoi”…. etc. etc. etc. Un fantastic bric-a-brac, chemat să depună mărturie pentru „a fost odată”, sub cronicărescul îndemn „să să știe”. Am tipărit „Cronica de la Arbore” în mai multe ediții. La prima lansare, am trimis mașina Editurii să-l aducă pe moș Toader din Țara de Sus. Când a apărut, falnic în ușa librăriei din Piața Unirii, îmbrăcat în bundiță tivită cu jder, un murmur de surprindere s-a prelins dintr-un capăt în celălalt al sălii: era cel dintâi țăran autentic invitat să-și lanseze o carte la Iași! După 1989, „Cronica de la Arbore” a coborât în nedreaptă uitare. Cine o recitește, va fi bucurat de redescoperirea unui univers rural profund original, cu adevărat românesc, emoționant și entuziasmant tot odată…. După ani și ani, l-am vizitat din nou pe moș Toader. Așa surdă cum era, Magdalina auzise de mult chemarea cerurilor, plecând în cealaltă lume. Toader Hrib nu mai avea nici glas, nici putere – dar nu se dădea bătut: și-a înregistrat prezentarea muzeului pe casetofonul ce-l purta agățat la gât. Când se ivea vreun vizitator, dădea drumul la bandă și-și însoțea vocea de altădată cu gestică de dirijor, arătând cu cârja, de pe scaun, obiectul despre care se făcea vorbire în difuzor. Apoi, s-a mutat și Toader Hrib în ceruri. A rămas „Cronica”. Căreia i s-ar potrivi cele scrise de țăranul de la Arbore despre un fântânar din sat: „De câte ori bem apă din asemenea fântâni, ne-au învățat tata să zicem bogdaproste de sufletul cui au făcut-o.”
Chiar dacă n-a avut gir oficial, colecția lui Toader Hrib intrase într-un circuit turistic național recomandat și-n pliantele ONT, se bucurase de mai multe consemnări în presa străină decât cutare Muzeu cu ștaif, iar în Cartea de impresii (unde-o mai fi?) se rânduiau semnături dintre cele mai prestigioase. „Cronica de la Arbore” cunoscuse mai multe ediții, s-a bucurat de atenția criticii – într-un cuvânt, acolo, la Arbore, se constituise un real pol al interesului față de universul satului bucovinean înțeles în autentica-i profunzime, dincolo de irizările kitsch-ului artizanal din zonă. Și ceea ce un țăran înțelept și dăruit a clădit într-o viață, au dărâmat într-o clipită moștenitorii: ce le trebuie lor muzeu? Dă lapte? Face pere? Poate că o implicare la vreme și decisă a autorităților ar fi putut duce la grațierea pedepsei cu dispariția muzeului. Poate o anume despăgubire ar fi acoperit pretențiile moștenitorilor, ori s-ar fi aflat, tot la Arbore, alt spațiu pentru adăpostirea colecției. La 50 de ani de la apariția „Cronicii de la Arbore”, ce și unde să sărbătorim? „Cronica” își continuă adormirea în raftul bibliotecilor, Moș Toader și Magdalina lui s-au mutat în ceruri, Muzeul a fost distrus…