Croitoru: România riscă o creștere economică „târâtoare” pentru mult timp, fără capitalurile externe



România riscă o creștere economică „târâtoare”, de 1-3% pe an, pentru mult timp, în condițiile în care evoluția depinde foarte mult de exterior, iar statul nu mai beneficiază de intrările de capital din trecut, consideră Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
„Riscul pe care îl avem noi este să ne târâm cu o creștere economică relativ mică pentru mult timp. În România creșterea economică depinde foarte mult de exterior. În momentul în care este o problemă de finanțare în exterior și nu avem intrări de capitaluri la niveluri care să ducă creșterea la 3-4%, care e potențialul nostru acum, vom sta sub. Vom crește, dar mai încet”, a spus Croitoru.
Întrebat ce înțelege prin creștere economică „târâtoare”, oficialul BNR a explicat că vorbește de un avans al PIB de 1-3% pe an.
„Până nu se rezolvă problemele din Europa, va fi neîncredere. Dacă depindem de creșterea din exterior și acolo nu e bine, nici aici nu va fi bine”, a mai spus Croitoru.
Pe de altă parte, Croitoru consideră că pe termen lung riscurile externe pot fi diminuate prin creșterea contribuției utilizării capitalurilor proprii la formarea PIB, prin reformele structurale și menținerea unor politici macroeconomice bune.
Ministrul Finanțelor Publice, Gheorghe Ialomițianu, a spus marți că România va fi obligată de situația externă să modifice prognoza de creștere economică pentru anul viitor, dar speră că nu „prea mult”.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara la sfârșitul lunii septembrie, pentru MEDIAFAX, că FMI va revizui la circa 2% prognoza de creștere economică a României de anul viitor, noua proiecție fiind la jumătate față de estimarea actuală, în condițiile în care riscurile de contagiune de pe plan extern s-au amplificat.
Pentru acest an, autoritățile mizează pe o creștere economică de 1,5%.