Criza

Omenirea e-n panică din pricina acutizării crizei financiare. Deși condeierii nu-s bântuiți de asemenea griji (cu câteva excepții, fiindcă există și scriitori-moșieri, ba avem chiar și scriitor ministru de finanțe!), averea lor fiind pixul indenominalizabil (na, că am construit un cuvânt ca nemții!), subiectul în sine devine, totuși, preocupant pentru observatorul realității, câtă vreme poate prăbuși iluzii, compromite un sistem și răsuci destine. Pentru a ne dumiri cât de cât și a afla mecanismele crizei, am solicitat detalii de la o româncă înzestrată cu spirit de observație și capacitate de analiză. Devenită cetățean american, locuiește de mai bine de 20 de ani în orașul Columbus din Ohio (alboer@aol.com). Iată răspunsul : « La modul general, băieții deștepți de pe Wall Street au inginerit un fel de Caritas foarte sofisticat, făcând bani mulți din bani puțini prin vindere-cumpărare . I-au trecut prin bănci și societăți de asigurare folosind aprecierile firmelor de rating (cum este cunoscută, și în România, firma Standard and Poor) ce au dat prognoze foarte sigure, evaluând cu AAA companii, stocuri și produse financiare subțirele. Băieții s-au îmbogățit unii pe alții, șefii firmelor și-au tras bonusuri de sute de milioane, în temeiul filozofiei atât de dragă republicanilor: piață liberă până la dezmăț, fără nici o intervenție a statului. Au apărut creditele ieftine și la discreție, mai ales la ipoteci pentru case. Rezerva Federală (un fel de Bancă Națională) a scăzut ratele de creditare de la 6,5% în 2000 până la 1% în 2003, ceea ce a încurajat consumul abuziv de credite. (Asta fac și românii acum, întinzându-se la credite mai mult decât le e plapuma.)
Economia s-a infectat cu aceste datorii otrăvite : companiile de asigurări au cumpărat pachetele de împrumuturi și s-au trezit că nu erau deloc sigure: oamenii împrumutaseră mai mult decât puteau plăti. Încercând să facă curat, Rezerva Federală a ridicat rata la 5,25%, spre a impulsiona finanțele, dar astfel au crescut și ratele la împrumuturi, oamenii trezindu-se și mai îndatorați. Casele au fost scoase pe bandă rulantă la vânzare, spre a se face rost de cash, așa că prețurile au scăzut foarte mult, iar acela ce avea datorie la bancă de 200.000 $, o garanta, acum, cu o casă ce nu mai valora decât 125.000. Băncile, companiile și firmele au constatat că dețin doar hârtii și imobile care nu se vând – acesta fiind începutul penuriei de capital. Bursa a scăzut dramatic. S-a generalizat neîncrederea. Persoanele fizice, care au pierdut serios la pensii și investiții, nu-și mai propun să cumpere nimic, indiferent ce, și nici să-și lase banii în bănci. (În USA, statul îți garantează doar 100.000, indiferent de suma depusă, și asta numai dacă banca respectivă s-a asigurat la Rezerva Federală.)
Desigur că la toate acestea s-au adăugat creșterea prețului petrolului, războaiele duse în lume, și, cum spuneam, criza de încredere în dolar și în USA ca putere financiară. Acum, statul a intervenit brutal, în al zecelea ceas, cumpărând tot cu banii noștri, poate și mai rău, cu bani proaspăt tipăriți și neacoperiți, câteva companii foarte mari. Bănci mari au fost cumpărate de bănci și mai mari, pentru a nu da faliment, achizitorii fiind ajutați tot de stat, adică… tot din banii noștri. Lumea nu mai face cumpărături decât strictul necesar, este speriată și neîncrezătoare, plină de datorii (specificul acestei societăți de consum care trăiește pe datorie-cărți-de-credit), iar statul se teme de panică : dacă lumea își va scoate banii din bănci, va urma un colaps total. Pe de altă parte, americanii sunt nemulțumiți că statul îi ajută tot pe aceia care au provocat escrocheria, iar pe omul de rând îl lasă fără casă. Cum a fost afectată familia noastră: am redus consumul la minim, cheltuim doar pentru mâncare, benzină și utilități. Ni s-a redus drastic rezerva pusă de-o parte pentru pensionare, fiindcă banii erau investiți în acțiuni. Mă tem că așa se va întâmpla și în România, mai ales cu fondurile private de pensii. După părerea mea, criza este abia la început și efectele ei se vor simți în întreaga lume, dar mai ales în țările proaspăt venite în economia liberă de piață. »
Ce ar fi de reținut mai ales ? Probabil ideea că rolul statului în mecanismul economic general nu poate fi redus la zero – cum teoretizau cu avânt, în primii ani după revoluție, știți dumneavoastră cine.