Nici nu am apucat să votăm, că deja asistăm la viitoarea criză post-alegeri. Este ceva bizar în modul în care Traian Băsescu și adversarii săi se ceartă pe viitorul guvern. Calculele se fac pe sondajele la zi și pare că dacă nu vom vota cum spun sondajele îi vom deranja din gâlceavă.
Dan Voiculescu s-a trezit vorbind că dacă nu acceptă un premier negociat de PSD – PNL, Băsescu ar putea fi suspendat din nou. Declarație gravă, dar Voiculescu nu e nici destul de important, nici destul de serios pentru a justifica reacția disproporționată a Președintelui, care a sărit direct la acuzații de lovitură de stat.
În mod clar, Traian Băsescu nu a învățat când trebuie să tacă. Spunând fel de fel de lucruri despre viitorul premier încă înainte de alegeri dă impresia că acestea nu contează, că vom vota doar pentru a înlocui un guvern minoritar și iresponsabil cu o criză fără guvern.
Dacă cele două tabere se vor menține pe pozițiile exprimate public acum, e limpede că vor urma câteva luni de haos constituțional. Mai grav, Băsescu a declarat că dacă va fi suspendat din nou va refuza să aplice decizia Parlamentului și o va ataca la Curtea Constituțională. Asta ne mai lipsea: vom avea doi președinți, unul ales, dar suspendat, și unul interimar. Fiecare și-ar putea numi un premier, nu e clar cine va avea butoanele și vom fi în plină criză de sistem politic.
Probabil că Băsescu a dorit să își sperie adversarii, dar nici în glumă nu trebuie să invocăm asemenea scenarii. Coaliția anti-Băsescu a dorit să îl sperie pe acesta cu suspendarea, Băsescu vrea să îi sperie invocând haosul și tot așa se sperie reciproc tocmai acum, când economia ne dă palpitații.
Vom asista deci, după alegeri, la o prelungire a meciului început cu suspendarea lui Băsescu în 2007. Deși s-a întors la Cotroceni după referendum, Băsescu a pierdut de fapt acea rundă. Influența sa asupra guvernului și a politicilor publice a fost mult mai mică decât a oricăruia dintre predecesorii săi.
Atât Ion Iliescu, cât și Emil Constantinescu au scăpat rapid de premierii cu care nu se mai înțelegeau: Iliescu l-a debarcat pe Petre Roman cu minerii, Constantinescu l-a lăsat pe Radu Vasile fără guvern, provocând demisia în masă a miniștrilor.
Traian Băsescu nu a fost în poziția de a aplica asemenea tactici, așa că s-a trezit izolat la Cotroceni. Lupta de acum se dă între cei care vor ca România să funcționeze ca o republică parlamentară și cei care interpretează Constituția în sens semiprezidențial. Nici unii, nici alții nu trec de personalizarea dezbaterii: unii vor să-l slăbească pe Băsescu, ceilalți să-l întărească.
În fapt, România a funcționat ca o republică parlamentară în ultimii ani, după suspendarea lui Băsescu. Izolarea politică a Președintelui a dus la reducerea puterii sale reale până la nivelul unui președinte de republică parlamentară.
Însă Președintele păstrează un atu pe care i-l oferă Constituția: desemnarea premierului. Are libertatea de a desemna pe cine dorește sau trebuie doar să accepte candidatul propus de o majoritate post-electorală? Aici este punctul de divergență.
Dar oricum a-i lua-o, este mult prea devreme să ne certăm atât de aprig pe subiect: partidele ar trebui să se concentreze pe câștigarea voturilor, înainte de a vedea ce fac cu aceste voturi. Altfel dau impresia că s-au încăierat pe cioara de pe gard.
