Criza economică determină tot mai mulți europeni, între care și români, să facă trafic de droguri



Tot mai mulți tineri europeni, între care și români, aparent victime ale crizei economice, se lasă seduși de posibilitatea de a câștiga între 3.000 și 5.000 de dolari și acceptă să transporte droguri din America Latină, relatează site-ul rtbf.be.
„Sunt româncă. Sunt acuzată de trafic de droguri”, povestește Elena, arestată la Quito, în Ecuador. Ea riscă 16 ani de închisoare. Ca mulți alții, Elena s-a lăsat sedusă de banii promiși cu ușurință de traficanți. „Mai întâi am înghițit semințe de struguri pentru a mă obișnui deoarece era prima dată pentru mine. Ulterior am trecut la capsule umplute cu droguri. Am înghițit 92 dar nu știam ce erau acestea, credeam că sunt diamante”, povestește ea.
Din America Centrală până în Chile, numeroase persoane aflate în situația Elenei încearcă să găsească scuze pentru ceea ce au făcut. Multe dintre ele sunt originare din Spania, Portugalia sau țări din Europa de Est
„Ceea ce pot obține ca plată pentru un transport nu va rezolva problemele lor economice. Dacă un așa-zis turist spaniol are dificultăți, de exemplu, cu ipoteca din cauza crizei, el va primi între 3.000 și 5.000 de dolari pe transport. Nu el va fi cel care va câștiga 80.000 sau 100.000 de dolari pe un transport de droguri. Cu toate acestea sunt mulți cei care își încearcă norocul”, explică expertul peruan Jaime Garcia.
Ca urmare a creșterii numărului de arestări, poliția chiliană a cerut personalului său să supravegheze îndeaproape turiștii europeni care fac sejururi scurte și frecvente în America de Sud.