Este de notorietate faptul că țara noastră se află în pragul unei crize pe piața forței de muncă din cauza migrărilor masive ale muncitorilor români la muncă în străinătate, fenomen cu care ne confruntăm de ani de zile și care, evident, nu se întâmplă fără a produce și efecte. Ajungându-se în prezent la un deficit prea mare de forță de muncă, statul român a încercat tot felul de soluții: readucerea muncitorilor români din străinătate, mobilizarea forței de muncă din mediul rural sau ”importul” de muncitori străini, din țări precum China, Turcia, Bangladesh. Sigur că încercarea de a readuce românii în țară prin diverse strategii (burse de locuri de muncă), a rămas fără rezultat, atâta timp cât angajatorii nu vor începe să mărească salariile, conștienți fiind că acest lucru se impune datorită concurenței din țările europene.
Majoritatea românilor plecați în străinătate ar fi dispuși poate să se întoarcă în țară, mulți dintre ei au plecat cu gândul reîntoarcerii, însă nivelul scăzut al salariilor îi împiedică să facă acest lucru. Deși angajatorii se plâng mereu de lipsa forței de muncă și de lipsa calificării, nu iau măsuri radicale în sensul majorării salariilor, îngroziți fiind de impozitele și taxele aferente, preferând să plătească ieftin, muncitori necalificați, sau gândindu-se la forța de muncă ieftină din est.
Cei mai mulți angajatori evită persoanele din afara localității
Este mediul rural o soluție? Cei mai mulți angajatori evită persoanele din afara localității, doar din simplu motiv că un astfel de angajat ar antrena costuri suplimentare cu transport și, eventual, cazare sau dacă angajează muncitori din mediul rural, nu sunt interesați de cheltuielile acestora de deplasare.
Cu toate că în mediul rural există resurse de forță de muncă, acestea trebuie aduse în circuit, prin tot felul de mecanisme, în condițiile în care populația de la țară nu are educația necesară conștientizării beneficiilor unui contract de muncă, alternativa cea mai comodă fiind munca cu ziua. Ultima soluție, aparent avantajoasă, este cea a importului de forță de muncă din țări precum China, Bangladesh etc.. Nici aceasta nu funcționează în favoarea angajatorilor, procedura fiind foarte scumpă și anevoioasă.
Procedură anevoioasă Cu toate că vorbim de un deficit major de muncitori, accesul străinilor pe piața românească este limitat de statul român, prin acte normative. Astfel, aducerea de forță de muncă din țări din afara Uniunii Europene este dificilă din cauza procedurii complicate care se desfășoară prin intermediul Oficiului Român pentru Imigrare și a reducerii numărului de permise de muncă pentru străini. Problema salarială apare și în acest caz, în sensul că angajatorii trebuie să facă un efort financiar substanțial care, evident, are ca efect presiuni salariale din partea muncitorilor autohtoni. În condițiile în care salariul minim de încadrare al unui cetățean străin pe piața forței de muncă din România trebuie să fie echivalentul salariului mediu pe economie al unui cetățean român, la care se adaugă cheltuieli suplimentare pe care le acoperă angajatorul român, constând în taxa pentru obținerea permisului de muncă, taxa pentru eliberarea permisului de ședere, dispare astfel mitul că muncitorul chinez, spre exemplu, este ieftin.
Costurile cresc și cu operațiunile de recrutare, numeroase firme forțând acum piața muncii în deficit și impunând pentru muncitorii aduși, încheierea unui contract ferm pe o perioadă de 1 an, asigurarea de cazare și hrană, bilete de avion, acoperirea costurilor pentru obținerea permisului de muncă. În vederea obținerii avizului favorabil, angajatorul persoană juridică depune la Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoțită de o serie de documente: acte de identificare a societății, a muncitorului străin, atribuțiile și cerințele postului, dovada selecției pentru ocuparea postului, făcută de angajator, prin adeverința eliberată de AJOFM.
Importul de forță de muncă nu este ieftin
Singurul avantaj este obținerea unui câștig pe măsura necesarului de forță de muncă reclamat de angajatori, însă impunerea prin lege a unui plafon minim echivalent cu nivelul salariului mediu al unui român, dar și pretențiile financiare ale muncitorilor străini, arată că importul de forță de muncă nu este ieftin, așa cum se credea inițial. În concluzie, indiferent de modalitatea adoptată pentru rezolvarea crizei de pe piața forței de muncă, este evident ca resursa umană implică costuri din ce în ce mai mari pentru angajatori. Pentru informații și sugestii, telefon 0230520317 sau pe mail la adresa office@agentierecrutare.ro.
Consultant – avocat Oana Petruța Chidoveț
Human Resources Consulting
Agenție de recrutare și selecție de resurse umane
