Personal puțin

Criză de medici veterinari în județul Suceava



Conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava face demersuri ca din ianuarie 2013 să mai poată angaja ca personal contractual încă zece medici veterinari, în județ existând un deficit de personal de acest gen.
Doctorul Octavian Ilisoi, directorul DSVSA Suceava, a declarat că suplimentarea numărului de medici veterinari este absolut necesară, cel mai mare deficit fiind pe zona Rădăuți.
În urmă cu patru luni s-a mai solicitat aprobarea suplimentării numărului de medici veterinari, însă Ministerul Finanțelor a amânat o astfel de decizie pentru debutul lui 2013.
„Am făcut o analiză și demersurile necesare, prin Autoritatea Sanitar Veterinară, și sunt speranțe întemeiate că vom putea suplimenta cu zece numărul medicilor veterinari începând cu luna ianuarie”, a declarat doctorul Octavian Ilisoi.
El a precizat că își dorește ca un număr cât mai mare de proaspăt absolvenți din domeniul sanitar-veterinari să aibă șansa de a profesa, fiind convins că tinerii „au tot interesul de a fi serioși și de a progresa”.