Numărul sucevenilor care acceptă să doneze sânge a crescut în 2010 față de 2009, după ani de zile în care prezența la donare a fost în scădere, iar în spatele acestui fenomen stă și sărăcia. Datele înregistrate de Centrul Județean de Transfuzie Sangvină arată că, în 2010, au venit să dea sânge 6.900 de persoane, cu 3% mai mult decât în 2009, creșterea numărului de donatori fiind un lucru bun din punctul de vedere al unităților spitalicești din județ, care au nevoie disperată de sânge.
60 de donatori, în două zile
Directorul CJTS dr. Maria Pilat, spune că, anul trecut, unul dintre factorii care au determinat creșterea numărului de donatori a fost criza economică, la care s-a adăugat colaborarea mai bună cu medicii din spitale, care au promovat mai mult donarea, și informarea mai bună a populației, prin campanii specifice.
Medicul a arătat că, în prima lună din 2011, prezența la donare a fost destul de redusă, de 480 persoane, dar a apreciat că numărul celor care doresc să dea sânge va crește în perioada imediat următoare.
„În februarie, în numai două zile, am înregistrat deja 60 de donatori. Este o lună scurtă, dar, din martie, numărul donatorilor va fi mai mare. În momentul de față avem stocuri suficiente pentru a asigura urgențele și cererile obișnuite din partea spitalelor, cu oarece rezerve la AB și B3 negativ”, a spus Maria Pilat.
Buget mai mic decât anul trecut
În altă ordine de idei, directorul CJTS a declarat că, în acest an, bugetul alocat pentru funcționarea unității se anunță mai mic decât cel de anul trecut, dar și-a exprimat încrederea că nu se vor înregistra probleme cu achiziționarea pungilor pentru recoltare, a reactivilor și materialelor consumabile, pentru care există fonduri separate. Maria Pilat a precizat însă că imobilul în care funcționează Centrul Județean de Transfuzie Sangvină are nevoie urgentă de reparații, atât exterioare cât și interioare, întrucât aspectul neîngrijit al clădirii și încăperilor din incintă are un impact negativ asupra donatorilor, care devin nesiguri cu privire la condițiile de igienă în care ar trebui să se desfășoare recoltarea.
Șapte tichete de masă, pentru o donare
„Clădirea trebuie reabilitată complet și igienizată, pentru că degeaba dai un var dacă nu faci și restul. Oamenii au nevoie de un plus de încredere, dacă văd că pică tavanul pe ei își pun întrebări asupra siguranței actului medical. Noi le explicăm că toate materialele pe care le utilizăm sunt de unică folosință și le desfacem ambalajele în fața lor”, a mai spus Maria Pilat.
La o donare, donatorilor li se oferă, printre altele, și șapte tichete de masă, în valoare de 8,72 de lei fiecare.