Critici Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că ajustările din domeniul sănătății pun în pericol viața pacienților



Deputata AUR Veronica Grosu
Deputata AUR Veronica Grosu

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, îi atrage atenția premierului României, Ilie Bolojan, că ajustările din domeniul sănătății pun în pericol viața pacienților. Într-o interpelare adresată premierului, Veronica Grosu arată că furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate anunță o reducere de până la 67% a investigațiilor de tip Monitor și cer identificarea unor soluții eficiente, care să asigure accesul pacienților la investigații esențiale.

„Câteva dintre cele mai mari asociații de pacienți din România, reprezentând bolnavii cu afecțiuni autoimune, neurodegenerative, afecțiuni hepatice, diabet, scleroză multiplă sau imunodeficiențe au transmis o scrisoare deschisă către Ministerul Sănătății în care spun că unii dintre ei încearcă de peste patru luni să acceseze analize medicale decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate. Unul dintre pacienți spune că din ianuarie încearcă să-și facă o programare și i s-a spus să revină în iunie”, a declarat Veronica Grosu.

Ea a adăugat că Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private a reacționat luni printr-un comunicat de presă în care confirmă o „scădere semnificativă” a investigațiilor decontate, în ultimele luni. „Mai precis, datele indică o reducere de până la 67% a investigațiilor de tip Monitor, ceea ce afectează direct capacitatea pacienților cronici de a-și monitoriza corect afecțiunile și crește riscul de diagnostic întârziat și complicații”, a completat deputata AUR de Suceava.

Veronica Grosu mai spune că pacienții cu afecțiuni cronice grave beneficiau de RMN și alte investigații în regim Monitor, în baza biletului de trimitere, puteau face investigații medicale în regim de urgență, în câteva zile. „Chiar dacă plafonul lunar pentru analize gratuite era epuizat de clinica respectivă, investigațiile Monitor erau decontate pe o factură separată. În luna ianuarie 2026, numărul investigațiilor de tip Monitor a fost, în medie, cu aproximativ 47% mai mic comparativ cu perioada anterioară. Iar în cazul unor patologii, scăderile sunt mai accentuate, inclusiv pentru pacienții cu diabet zaharat, boli cardiovasculare sau afecțiuni neurologice, conform datelor Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private”, a afirmat Grosu.

  • Veronica Grosu cere soluții care să asigure accesul pacienților la investigații esențiale

În aceste condiții, ea a solicitat identificarea unor soluții care să asigure accesul pacienților la investigații esențiale și să evite transferul presiunii către serviciile de spitalizare, cu efecte negative asupra întregului sistem de sănătate. Deputata AUR mai spune că modificările legislative aplicabile de la 1 ianuarie 2026, în special în cazul pacienților cronici care beneficiază de bilete de trimitere de tip Monitor, afectează continuitatea monitorizării medicale, în special pentru pacienții cu afecțiuni cronice, pentru care investigațiile paraclinice sunt esențiale în evaluarea evoluției bolii și în ajustarea tratamentului.

„Este afectat dreptul la sănătate al românilor stipulat în Constituția României. Pentru pacienții cronici, investigațiile paraclinice nu sunt opționale, ci parte integrantă a managementului medical. De aceea, credem că este necesară o abordare care să țină cont de nevoile reale ale pacienților. De asemenea, limitările de acces în regim ambulatoriu pot conduce la reorientarea pacienților către serviciile de spitalizare de zi pentru realizarea investigațiilor necesare. Un astfel de fenomen ar avea ca efect creșterea presiunii asupra unităților spitalicești și utilizarea mai puțin eficientă a resurselor disponibile la nivelul sistemului de sănătate, fără a genera economii reale”, a atras atenția Veronica Grosu. În final, deputata AUR îi cere premierului să spună când vor avea acces pacienții la investigațiile de tip Monitor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra alocărilor de bani insuficiente din partea Guvernului pentru prevenția și identificarea timpurie a bolilor

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale
O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu atrage atenția asupra nerespectării legii la eliberarea cărților de identitate

Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu atrage atenția asupra nerespectării legii la eliberarea cărților de identitate
Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu atrage atenția asupra nerespectării legii la eliberarea cărților de identitate

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților
Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților