Atletism

Cristina Casandra și dorneanul Andrei Leancă, calificați la europenele de cros



Cristina Casandra și Andrei Leancă vor participa pe data de 11 decembrie la Campionatul European de Cros, care va avea loc în Slovenia
Cristina Casandra și Andrei Leancă vor participa pe data de 11 decembrie la Campionatul European de Cros, care va avea loc în Slovenia

Ediția din acest an a Cupei României la cros a fost una foarte bună pentru cluburile CSM Suceava și CSM Dorna Vatra Dornei, sportivii din județ urcând de șapte ori pe podium, de patru ori la individual și de trei ori cu echipa. La seniori, cea mai bună evoluție a avut-o atleta Clubului Sportiv Municipal Suceava Cristina Casandra, care a terminat distanța de opt kilometri după 27 de minute și o secundă, câștigând medalia de bronz. Deși nu este proba sa favorită, Cristina Casandra a reușit cu această clasare să obțină un loc în echipa României, cu care va participa pe data de 11 decembrie la Campionatul European de Cros, care va avea loc în Slovenia.
„La această Cupă a României nu au existat puncte pentru cluburile participante și obiectivul meu a fost să obțin o calificare la europene. De la jumătatea cursei, primele două clasate s-au desprins de pluton și nu le-am mai putut ajunge, dar important este că m-am menținut în primele cinci locuri, cele care duc la europene. Mai avem destul timp pentru a pregăti acest campionat continental și, dacă vom fi o echipă bine sudată, putem face o figură frumoasă în Slovenia”, a declarat la finalul Cupei României atleta Cristina Casandra, cea care va pleca alături de soțul și antrenorul său, Silviu Casandra, într-un cantonament prelungit în Portugalia, pe durata a trei luni, cu această ocazie începând pregătirea pentru Olimpiada de anul viitor, de la Londra.
În același concurs, colega sa de la CSM Suceava Iulia Coșarcă a făcut o cursă bună și a câștigat bronzul la tineret.
Andrei Leancă a câștigat prima sa medalie de aur în competițiile naționale
Secția de atletism a Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei, condusă de antrenorul Cristian Prâsneac, a reușit cinci medalii la Cupa României, dar și o calificare la europenele din decembrie. Surpriza delegației dornene a venit din partea sportivului Andrei Leancă, care a câștigat prima sa medalie națională din carieră la juniori II, ocupând în același timp locul cinci la juniori I, poziție ce îi asigură participarea la europenele de cros, alături de Cristina Casandra.
Tot la individual, colegul său Daniel Claudiu Mihăescu a făcut o cursă foarte bună și a câștigat argintul la copii II. Claudiu, alături de Valentin Țigănescu, Andrei Prisăcaru și Alexandru Miron au format echipa campioană la copii II, în timp ce la copile II, echipa din Vatra Dornei, formată din sportivele Paula Vântu, Andreea Mezdrea, Eliza Bejenariu și Sânziana Rusu, a câștigat la final medalia de bronz. La copile III, născute în anul 2002 sau mai mici, CSM Dorna Vatra Dornei a obținut o nouă medalie de bronz prin echipa formată din Paula Grigoroșcuț, Iulia Palade, Ioana Botezatu și Roxana Murariu.
„Sunt foarte bucuros de aceste rezultate, dar mai ales de cel al lui Andrei Leancă, care a luat în premieră aurul și s-a calificat la europene. Mulțumim sponsorului Constructim Timișoara, cel care îl ajută de mai bine de jumătate de an, dar și firmei Sincarom Vatra Dornei, care îl sponsorizează pe Daniel Claudiu Mihăescu, și, nu în ultimul rând, finanțatorului nostru, Primăria Vatra Dornei”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.



Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică
Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava
Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Adolescentele din Fălticeni și Suceava au făcut senzație în întrecerile de seniori de la Campionatul Național de Înot

Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot
Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot