Devenită deja o tradiție, premierea celor mai buni 10 sportivi din județul Suceava pe anul 2007 a avut-o în capul listei pe sportiva Clubului Sportiv Municipal Suceava, Cristina Casandra, cea care este deja calificată pentru Jocurile Olimpice din 2008. Atleta suceveană este pentru al șaptelea an consecutiv pe primul loc al clasamentului realizat de Direcția pentru Sport a Județului Suceava, după criteriile Agenției Naționale pentru Sport, mai exact pe baza performanțelor obținute în competițiile internaționale sau naționale, dar și după categoriile de vârstă. Cea mai bună sportivă a județului nu a fost prezentă ieri la sala LPS, premiul acesteia fiind ridicat de directorul CSM Suceava, Valerică Gherasim. Celelalte două poziții ale podiumului au fost ocupate de Mihaela Munteanu, sportivă la clubul de qwan ki do Hepai și de luptătorul Dan George Rotari, de la CSM-LPS Suceava. În continuarea clasamentului s-au situat Silviu Casandra și Dragoș Neacșu, atletism-CSM Suceava, Iulian Andrei și Cristian Adomnicăi, handbal la CS Universitatea, Alexandru Bodnar și Curelar Corina, tir cu arcul CSM Suceava-CSȘ Rădăuți, Elena Țâmpău, atletism CSM Suceava, Ramona Maximiuc, tir sportiv, Liviu Botușan, rachetomodelism, Dorin Velicu, skeleton, Andrei Radion, Ioan Despa și Petru Chersan, canotaj, Loredana Scutaru, înot, Andrei Vasile, qwan ki do și Iuliana Coșarcă, atletism. Cei 19 sportivi nominalizați în acest clasament au primit din partea DSJ Suceava, premii în bani, tricouri, medalii, plachete, rucsacuri și agende.
LPS și-a premiat primii 10 sportivi În aceeași gală organizată în sala Liceului cu Program Sportiv, directorul acestei instituții școlare a premiat primii 10 sportivi ai școlii pe care o conduce. Prima poziție a acestui top a fost ocupată de cel ce s-a clasat pe locul trei în celălalt clasament, luptătorul Dan George Rotari, cel care în 2007 a reușit două titluri de campion național și o medalie de bronz la Campionatul European de Juniori. Atletul Vasile Gheorghe a urcat și el pe podium, poziția a treia revenindu-i luptătorilor Cezar Buburuzan și Ioan Burlică. Pe locul patru s-au situat atletele Anca Bălănucă și Ionela Bordeianu, locul cinci-atletul Iustin Mandiuc și înotătorul Luis Lăcătuș, locul șase-handbalistele Roxana Botezatu, Raluca Irimie și Irina Ivan, locul șapte – Andreea Polocoșer, handbal, locul opt – handbalistul Alin Ilii, locul nouă-luptătorul Lorin Gavrilovici, iar pe locul zece, voleibalistul Sergiu Chitic și fotbalistul Cezar Ciurlă.
Dorin Goian, invitatul special al galei În cadrul acestui eveniment, organizatorii au avut și o surpriză pentru cei prezenți în sală, invitându-l pe cel mai bun fotbalist din județ la momentul actual, Dorin Goian, să-i premieze pe laureați. Goe a fost primit în urale de toți cei prezenți la manifestare, iar la final nu a refuzat pe nimeni la ședința de autografe. Vedeta echipei naționale a României nu a ratat ocazia de a se poza și cu foștii săi profesori de la Grupul Școlar Samuil Isopescu, Constantin Tăpârjan și Aurel Constantin.