Sportiva CSM-ului din Suceava, Cristina Casandra, a reușit sâmbătă să termine pe poziția a șasea, cursa de 3.000 de metri plat de la Campionatul European pe echipe, ce a avut loc în Norvegia. Suceveanca a terminat în primele șase, cu timpul de nouă minute și 20 de secunde, în ciuda faptului că în debutul cursei a căzut jos, împreună cu alte sportive, după o ambuscadă la prima turnantă. Din fericire, Cristina nu s-a accidentat prea grav și a putut continua cursa, recuperând pe parcurs timpul pierdut în acel incident.
„Datorită noului regulament, în care ultima clasată în turul trei, patru și cinci este eliminată, mai multe dintre competitoare s-au îmbulzit să prindă un loc în față, fapt ce a provocat ambuscada. După ce am căzut m-am panicat puțin, dar am forțat pentru a ajunge plutonul fruntaș. Până la urmă am adus puncte României și clubului CSM, dar sunt puțin supărată, deoarece nu am reușit să-mi dau seama unde mă aflu ce puteam da în lipsa acelui incident”, a declarat Cristina Casandra.
În continuare, Cristina alături de soțul si antrenorul său Silviu Casandra se află în cantonament la Piatra Arsă, unde vor sta până la naționalele României, de pe 1 august.






